Ca prin miracol, perioada solicitantă trecu şi fraţii electronici nu se îmbolnăviră mai rău. Fratele cel mic, notebook-ul, era în continuare paralizat parţial, pentru că nimeni nu avusese timp să ajungă cu el la maternitatea E-mag sau pe la vreun spital. Fratele cel mijlociu, laptopul, dăduse ceva semne de stres în timpul lucrului intens din ultimele două luni, dar nu suficient de alarmante ca să merite o consultaţie. În fine, proiectul de cercetare şi proiectul de comunicare ajunseră în punctul mult dorit: aproape de vacanţă. Nu mai erau de gestionat decât două-trei cursuri online, câteva lucrări proactive ale studenţilor,  şi proiectele literare.

Însă toate nenorocirile vin pe neaşteptate.Venită de la un curs din offline, prietena se găsi în faţa unei agonii: se petrecuse un infarct între timp, pesemne…după care laptopul intrase direct în moarte clinică. Mai existau nişte semne vitale vagi, dar pronosticul era sever: era nevoie neîntîrziat de o operaţie pe cord. Medicul de familie, contactat telefonic, spuse că, deşi acum era rezident, nu era specialist în aşa ceva. Chirurgia electronică era o specializare aparte şi nu se îmbina cu tratamentele  de întreţinere pe care le practicau medicii obişnuiţi. Recomandă internarea imediată în spital şi promise în schimb că va încerca să aplice un tratament fizioterapeutic intensiv  pentru fratele cel mai mic, să îl scoată din paralizia în care se găsea. În final, deplânse karma grea a familiei şi adăugă că nici unii dintre pacienţii lui nu mai trecuseră prin încercări asemănătoare. „Încercările ca încercările! Să vedem cum interpretăm mesajul: din moment ce nu mai pot să scriu, înseamnă că trebuie să fac o pauză! Trebuie să las deoparte cartea, chiar dacă aveam stabilit să o termin anul acesta…”

Anunțuri