Uneori, rezultatele măsurătorilor culturale pentru România nu par reale (aici mă refer la cercetarea Gallup – Interact de acum cinci ani, privind dimensiunile culturii naţionale pentru România). Tendinţele din studiul acela erau clare: evoluţie spre individualism, dar proporţia încă jumătate-jumătate. Nu contest concluziile studiului, pentru că tendinţa se vede şi cu ochiul liber al sociologului. Este o lege a societăţilor slab dezvoltate, pe măsură ce se dezvoltă, să treacă de la colectivism la individualism. Însă unele manifestări sociale te fac să te întrebi: la ce bun ultimii douăzeci de ani? În planul comportamentului de grup nu se văd decât legile pure ale junglei. Câtă vreme liderul  pare învingător, haita de lupi  îl urmează. Dacă a ieşit învins din lupta cu un lup mai bătrân (nu mai contează circumstanţele), atunci toată haita sare pe el. Tot a dispărut prada din vedere…cum să facem să mai prindem un os de undeva? Iar ca o consecinţă a acestui efect teribil de bandwagon, învingătorul învins din ultimele alegeri cade mai rău decât dacă nu ar fi concurat niciodată. Un cor de puncte de vedere despică realitatea în mii de felii, una mai  deplasată ca alta (de genul v-am spus eu, staţi să vă explic, iată ce v-a scăpat din vedere: egale cu zero, toate! de unde ştiau dinainte?! nimeni nu a ştiut…). Iar analizele unor „băieţi deştepţi din media”, jurnalişti sau analişti de serviciu, impresionează prin siguranţa cu  care indică unde a greşit X şi Y, ce au crezut/ intenţionat  candidaţii, mogulii, electoratul şi probabil şi Cel de Sus. Bineînţeles, în coerenţa lor perfectă, ei uită că au stat doar pe margine. E uşor să stai în culise, fără stresul unei competiţii cu miză atât de mare, şi să îţi dai cu părerea cine ce a greşit…

Anunțuri