Nu este vorba de proiectele europene, la care se gândeşte toată lumea. Şi nici de „managementul proiectelor”, o disciplină atât de necesară, dar aridă pentru cei neglijenţi în detalii. Este vorba despre „proiecte” în sensul cel mai larg, de la proiecte de viaţă (intenţionez să devin…/să mă perfecţionez în…./să mă clasez între primii cinci în…) la proiecte profesionale individuale şi în parteneriat. Toate au un ciclu de gestaţie şi de viaţă asemănător organismelor vii. Cele individuale apar în mod difuz, iar în unele cazuri nu sunt conştientizate: numai firile ambiţioase şi hotărâte îşi propun planuri realiste, cu obiective intermediare şi etape de realizare, pentru un proiect personal. De asemenea, rezultatele proiectelor individuale pot să nu fie receptate ca atare, sau să fie interpretate conjunctural şi superficial de cei din jur (a, păi nu a câştigat concursul…de ce a mai concurat?).

Un subiect de reflecţie îl reprezintă aici naşterea proiectelor colective. Pentru că un proiect este, mai înainte de toate, un vis…Orice proiect se naşte mai întâi, ca un copil, mai întîi în mintea şi imaginaţia creatorului său (tatăl) şi este pus în practică de altcineva sau de un grup (o mamă sau mai multe mame). Constrângerile multiple de mediu şi intervenţia mamelor (influenţă aproape egală ca pondere cu a iniţiatorului proiectului) fac ca proiectul, pus în practică, să arate altfel. Partea frumoasă este că, atunci când un vis se naşte şi reuşeşte să câştige şi alte minţi dinamice şi originale, începe să aibă o viaţă proprie şi o dezvoltare pe care nici măcar părinţii nu şi-au imaginat-o.

(Întrebări:  ce factori au cea mai mare influenţă în naşterea unui proiect? care este reţeta pentru ca visele frumoase să devină realitate?)

Anunțuri