(1 ianuarie este o zi statică, în care timpul se opreşte în loc. După stresul momentului de trecere, urmează o tăcere albă. Este o zi care ar putea fi reprezentată prin puncte, puncte…Oraşele, indiferent de mărime, nu par locuite. În interior, se doarme sau se priveşte la televizor. Cei care îşi pierd trei sferturi din timp la birou sunt fericiţi să schimbe registrul, dar sunt şi puţin descumpăniţi de noua atmosferă, cu care nu au timp să se obişnuiască în cele câteva zile până când se reia ritmul.)

Pe fondul timpului comprimat de ieri, nu am mai reuşit să scriu despre filmul pe care l-am văzut miercuri seară la TVR2, partea a doua din „Cele zece porunci”. Titlul şi istoria din film par un început potrivit pentru 2010. Nu din cauză că poruncile acelea sunt uitate şi încălcate la tot pasul, nu. Tema recurentă a filmului, pentru mine cel puţin, este tema călăuzei. Dilemele veşnice ale conducătorilor: cum să faci un grup oarecare de oameni (grup obişnuit,  organizaţie sau naţiune) să te urmeze? Cum să le explici că ceea ce vezi undeva departe (iar ei nu pot vedea) este limanul la care trebuie să ajungă? Cum să faci ca, evoluînd şi desprinzându-te de ei, să menţii totuşi comunicarea (fără de care nu te-ar urma)? Cum să institui regulile cele mai nimerite pentru ca grupul să capete personalitate şi viaţă proprie? Mai mult, cum să faci faţă la o misiune care te distruge  pentru că îţi ia tot ce are un om obişnuit, casă, familie,  linişte, iar viaţa ta devine altceva, fără să poţi controla transformarea? Şi cum să ai puterea de a rezista, mergând pe un drum nou pe care nu a mai mers nimeni, lăsându-te ghidat doar de intuiţie şi de credinţă?…

Anunțuri