Decembrie, înainte de vacanţă. În casă, cei doi pacienţi vegetau în amorţeală, fiecare în colţul lui. După o scurtă perioadă de gândire, doctorul îşi schimbase planurile. Nu avea să mai facă fizioterapie notebook-ului: prefera să facă un transplant de nervi, dacă reuşea să decupeze pe un suport adecvat ţesutul de care era nevoie. Izolarea se făcu fără probleme, mai trebuia doar să se găsească o fereastră în program. „Uf! Ce bine, se mai scurtă o etapă”, gândi prietena, ridicată la rangul de infirmieră- şefă. Operaţia fu programată a doua zi după un viscol cumplit care transformase brusc vesela metropolă într-un oraş al încercărilor. „Hei, nu mai veni dacă nu poţi”, îi spuse infirmiera-şefă, la telefon.”Or fi şi astea, tot semne…”. Dar doctorul era un om consecvent, aşa că ajunse, chiar dacă trebui să facă uz de toată imaginaţia unei Balanţe ca să îşi scoată maşina dintre troienele de lângă bloc. Operaţia se desfăşură în timp util, sub o jumătate de oră, iar convalescenţa fu instantanee. Nemaipomenit! Iată că pacientul se trezise şi era mai vioi ca niciodată!…”Acum adu-l şi pe celălalt să mă uit la el”. Celălalt era într-o stare groaznică, pledă infirmiera, mai bine să fie internat în vreun spital. „Dar deschide-l să văd şi eu alea două semne vitale pe care le mai are”, insistă doctorul. Înghiţindu-şi nodul din gât, apăsă pe buton. Un sunet neîntrerupt, şi….uimire!  Laptop-ul se trezi din coma adâncă de parcă nu ar fi avut nimic niciodată. „Bine, dar…” şopti infirmiera, îndoindu-se de abilităţile ei logice. „Ai văzut?…”spuse doctorul. „Acum dă-l să-i fac o radiografie completă”. Reieşi că era plin de viruşi. Se făcu o dezintoxicare rapidă şi un vaccin, care ocupară sub o jumătate de oră. De necrezut! Într-o oră, cei doi pacienţi reveniseră la viaţă. Se părea că doctorul le purta noroc…

Vacanţa trecu într-o linişte de nedescris. Cei doi fraţi păreau în formă maximă şi nu prezentau intenţii de reîmbolnăvire. Prietena lor se gândea vag la gripa porcină care invadase oraşul şi la faptul că nu ar trebui să scoată pe nimeni din casă în colectivitate. Totuşi, la unul dintre cursuri oferi notebook-ul cuiva care avea nevoie, ca să îl lege la un videoproiector. Se pare însă că legătura se făcuse împotriva voinţei fratelui cel mic. La sfârşitul prezentării se treziră cu el înţepenit în poziţie de lucru, fără să se mai poată mişca nici mâna măcar. Îl luă legat acasă, unde încercă din nou să îl readucă la viaţă. Nimic…ori un virus  devastator, ori o sincopă de altă natură, cine ştie…

PS. Doctore, dacă citeşti postarea, programează-ne şi pe noi la o consultaţie 🙂

Anunțuri