În multe cazuri, mai ales când este vorba de identitate publică, a întreţine un blog se aseamănă cu mersul pe sârmă. Cititorii asistă la show de pe margine, cu relaxare. Fie că este vorba de o gamă de teme cu care s-au obişnuit, fie că există o comunitate virtuală şi fiecare actor îşi construieşte un rol prin arenă, the show is going on. Artistul, în haine strălucitoare (sau cel puţin spectatorii aşa le văd), este admirat de unii şi invidiat de alţii. Toţi se gândesc: ia uite, ce frumos evoluează. Nimeni dintre cei aflaţi în sală nu sesizează însă nodurile de pe sârmă, ezitările şi dezechilibrele stăpânite în ultima clipă. Iar dacă artistul se opreşte un moment, publicul se întreabă: oare s-a oprit să se odihnească, sau a păţit ceva? Prizonier al rolului de scenă, artistul trebuie să continue. Nu neapărat că cei aflaţi în sală nu ar înţelege că este şi el om…dar pentru artist, culorile vieţii s-au schimbat. Rolul a devenit brusc mic şi nesemnificativ, spectacolul nu mai are sens pe moment. Iar pentru public, the show must go on. Ce sfat ar fi mai bun pentru artiştii aflaţi în această situaţie? Să nu se îngrijească de mersul pe sârmă deocamdată. Să îşi ia un timp pentru ei înşişi…

Anunțuri