Cătălina Cicei a absolvit două facultăţi, una mai interesantă ca alta: Psihologia, apoi Comunicarea. Vara 2010  va marca pentru ea nu numai finele masteratului în Comunicare şi Relaţii Publice, ci şi încheierea a doi ani (cu multă activitate :)) alături de echipa de la Teoria Organizaţiilor. Astăzi, ea ne schiţează, din câteva trăsături inspirate de condei, un portret de generaţie.

(A scrie un articol din perspectiva celui ce îşi încheie o etapă de formare reprezintă o provocare pentru autor. Pentru că este un articol de “inceput de drum” virtual şi pentru că a fost publicat de curând un studiu despre “generaţia Converse”, simt nevoia de a mă replia şi a îmi arunca puţin ochii asupra ei. O generaţie interesantă, adesea agitată şi nerăbdătoare, care lasă spre a fi intuit, în sclipirile ei, mult potenţial. O generaţie care îşi trăieşte viaţa în viteză, nepermiţându-şi nici o secundă pentru a răsufla.)

Controversată, generaţia mid 20’s pare a fi una care nu îşi iroseşte efortul. În continuă viteză, în luptă permanentă cu timpul şi în competiţie cu sine, cei din jurul vârstei de 25 de ani par să transmită un mesaj clar: “existăm şi vrem să fim recunoscuţi”. Jonglând între serviciu şi studii încă de la vârste fragede, învăţând multitasking-ul şi mergând pe sârmă în încercarea de a echilibra pe cât posibil profesionalul cu personalul, generaţia mid 20’ este mult mai pragmatică decât generaţiile anterioare.

Dacă la 24-25 de ani, cei de acum o decadă ieşeau nehotărâţi din amfiteatrele universităţilor, generaţia actuală are o siguranţă mult mai mare, absolvenţii fiind deja înscrişi, în multe cazuri, pe un traseu clar de evoluţie profesională. Adesea, aserviţi job-urilor, în luptă cu dead-line-urile şi cu responsabilităţi obositoare, cei din mid 20’s sunt într-o continuă combustie. Muncesc încă din facultate, încearcă să investească în ei înşişi şi sunt chinuiţi de lipsa timpului liber, pierdut undeva în alergătura continuă dintre şcoală şi serviciu. Nevoia de instant creşte, arderea etapelor (uneori impusă) devine obligatorie, iar savurarea prezentului este înghiţită de planificarea viitorului. Workshop-uri, training-uri, masterate, conferinţe, unul-două joburi: viaţa lor conţine toate aceste ingrediente. Generaţia „a toute allure” , sub viteza vremurilor, ţinteşte mai sus, vrea mai mult  şi fără timp pierdut.

Tânăra generaţie îşi subliniază exponenţii: corporatista convinsă dintr-o multinaţională, actriţa de succes, psihoterapeutul, fashion editorul unei reviste cunoscute. Toţi aceştia, cu vârste între 23 şi 25 de ani, reprezintă doar o parte din exemplificările sintagmei “pas de temps perdu”.  Astfel, dacă François Villon se întreba unde sunt  zăpezile de altădată, generaţia “à toute allure”, posibil marcată pe viitor de burnout şi cu o carieră timpuriu consumată, se poate întreba cu brio unde este ritmul de altădată…

Cătălina Cicei

Anunțuri