După cum spuneam adineaori, Laura Nedea este un dublu absolvent al Facultăţii de Comunicare. Aşadar, era datoare să scrie două postări 🙂 : ceea ce a şi făcut, revenind pe o temă care a mai fost tratată până acum pe blogul acesta, stilul de conducere. În această postare, noţiunea este încadrată într-o perspectivă mai largă, aceea a rolurilor sociale şi a conformismului.

Rolul social este un model de comportament asociat unui status sau unei poziţii sociale, presupunând drepturi şi datorii derivate din statusul indivizilor, prevăzut în sistemul social din care fac parte. Implică anumite aşteptări din partea celorlalţi privind comportamente specifice asociate cu statusul individului. Rolul este rezultatul unei interacţiuni între normele şi modelele impuse unei anumite poziţii sociale şi personalitatea subiectului ce particularizează acel rol.

Petru Iluţ (Iluzia localismului şi localizarea iluziei, Iaşi: Polirom, 2000, p. 40) explică: „rolurile şi cerinţele de rol, prescrise social, sunt tratate de psihologia socială îndeosebi ca aşteptări reciproce de rol […]. Rolurile apar, aşadar, drept concept ce exprimă relaţiile dintre indivizi şi cele mai multe sunt direct complementare, aproape fiecărui rol corespunzându-i un contra-rol: profesor-elev (student), soţ-soţie, şef-subaltern”. Există un raport de majoritate-minoritate, în sensul reflectării binare a fiecărei categorii, ca reproduceri ale aceloraşi trăsături „majore” la scară mică în categoria „minoră”: mai mic, mai puţin, mai încet etc.

Cu cât o societate este mai tradiţională, mai profund separată în subculturi de roluri distincte (Enăchescu, Constantin, Tratat de psihologie diferenţială, Iaşi: Polirom, 2009, p. 61), cu atât îşi va susţine mai puternic prin mecanisme sociale „normalitatea”, definind-o mai strict, inclusiv în planul categoriei majore şi al categoriei minore, descurajând transgresiunile, încălcarea aşteptărilor, gratificând identificarea cu propriul rol, reiterând graniţele conceptuale şi raportul de majoritate-minoritate ale rolurilor prin comportamente simbolice frecvente/explicite. Autodefinirea neproblematică într-o categorie sau alta conduce la mulţumire personală, prin conformare performantă, acceptare şi succes pe criteriile rolului de apartenenţă. Ieşirea din limitele rolului, fie doar prezumtivă, este considerată dezechilibru şi sancţionată prompt, inclusiv prin acţiuni preventive, readucând în discuţie consecinţele transgresiunii, reactualizând sistemul de recompense şi sancţiuni (mergând până la excludere). Acest sistem este utilizat extensiv în sistemele închise, tradiţionale, unde rigiditatea definiţiilor face parte din programul de autoconservare.

În aceeaşi categorie încadrăm stilul tranzacţional de conducere, orientat spre îndeplinirea sarcinilor, bazat un schimb de beneficii sau pedepse, în funcţie de îndeplinirea obiectivelor. Acestui stil îi este preferat stilul transformaţional, în care liderul este un model care inspiră şi conduce spre dezvoltarea personală a celor ce decid să-l urmeze. Rolul social îşi pierde rigiditatea, categoriile devin permeabile, iar relaţia de minoritate-majoritate nu mai presupune permanenţa protejată de sisteme de pedepse, ci convingere. Minorul tinde către major, aspiraţia este încurajată şi nu sancţionată, iar transformarea, ca formă de dezvoltare, este scopul ambelor categorii şi devine posibilă datorită unei relaţii de încredere (sau credinţă, dar aici începe alt capitol..).


Laura Nedea

Anunțuri