Andrei Dospinescu face parte dintr-o altă generaţie „de aur”, definitorie pentru „adolescenţa” Facultăţii de Comunicare. Astăzi, el ne împărtăşeşte câteva amintiri din timpul facultăţii. În afară de amintirile paralele pe care mi le-a trezit relatarea lui, mi-a plăcut să urmăresc traseul emoţional care transpare în spatele traseului formativ. Aşadar, între ingredientele care definesc un absolvent de vârf al Facultăţii de Comunicare (şi îl diferenţiază de absolvenţii altor facultăţi :)), vom găsi negreşit şi unul aparte: căldura sufletească.

Ce înseamnă sa ai sentimentul apartenenţei la o comunitate? Probabil că nu stă în carnetul de student pe care îl primeşti în primul semestru,  poate într-o anumită masură stă într-un spaţiu fizic care în timp şi devine foarte familiar, cu săli de clasă şi locuri care capătă dimensiunea unor amintiri. Poate mai mult decât atât, o comunitate înseamnă un mod de a fi şi de gândi, iar modul acesta se învaţă. Prin urmare pentru mine Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a fost un loc de formare. Sunt prea multe lucruri de spus, aşa că voi selecta câteva din memorie. Primul an, prezenţa inconfundabilă a domnului Frigoiu, prestanţa domnului Chiciudean, multe seminarii şi cursuri frumoase, colegi de care m-am simţit ataşat, cu care mă distram, cu care intram într-o competiţie reuşită care ne făcea mai buni. Îmi aduc aminte de clubul de dezbateri parlamentare, regionala de debate, discuţiile faine şi moţiunile serioase sau trăsnite. Al doilea an, deja mă simţeam integrat în comunitate, începeam să îmi dau seama ce aş vrea să fac. Tot selectiv, cursurile domnului Borţun, seriozitatea şi rigoarea domnului Iacob. Al treilea an, bursa Socrates la Perugia, unde am început să mă orientez pe direcţia pe care mă îndrept acum. Anul patru, licenţa şi  simularea Dacia 2003, în care am dormit cam trei ore pe noapte şi am vazut ce înseamnă gestionarea unei situaţii limită din perspectiva celulei de gestionare a crizei. După facultate am avut şansa să predau în aceleaşi săli de seminarii în care am stat ca student Este o experienţă mentală în primul rând, o experienţă cu o încărcătură simbolică deosebită. Am rămas cu amintiri deosebite şi am avut ocazia de a cunoaşte mai bine doi profesori dragi, Dumitru Iacob şi Diana Cismaru.

Andrei Dospinescu

Anunțuri