Mergem mai departe, la un alt autor, dar pe acelaşi flux convergent al ideilor. Osho, Creativitatea – descătuşarea forţelor interioare, 2006. Am mai citit în anii ’90 o traducere atât de neinspirat editată (calitate slabă a traducerii, aranjare neinspirată a paragrafelor, condiţii grafice proaste) încât nu am reuşit să înţeleg mai nimic…dar să revenim la subiect.

Omenirea a ajuns acum la o răscruce. Am trecut de faza omului unidimensional, am epuizat această fază. Acum avem nevoie de o făptură îmbunătăţită, tridimensională. Eu numesc aceste dimensiuni cei trei „C”. Primul C este conştiinţa, al doilea C este compasiunea, al treilea C este creativitatea.

Conştiinţa înseamnă a fi, compasiunea înseamnă a simţi, creativitatea înseamnă a acţiona. Viziunea mea despre noua fiinţă umană este că ea trebuie să fie simultan toate trei.(…)Omul unidimensional a eşuat. El n-a fost în stare să creeze un pământ frumos, n-a fost în stare să creeze paradisul pe pământ. A eşuat lamentabil!. A creat câţiva oameni frumoşi, dar nu a putut transforma întreaga omenire, nu i-a putut ridica conştiinţa. Doar câţiva indivizi, ici şi colo, au ajuns luminaţi. Avem nevoie de mai mulţi oameni luminaţi, şi luminaţi în mod tridimensional. (…)

Omul trebuie să fie contemplativ, dar nu împotriva simţirii; trebuie să fie contemplativ dar plin de simţire, să debordeze de iubire. Şi trebuie să fie creator. Dacă iubirea este doar un sentiment şi nu este transpusă în faptă, ea nu va afecta omenirea la o scară prea mare. Trebuie să devină o realitate, trebuie să fie materializată.

Acestea sunt cele trei dimensiuni: fiinţa, simţirea, acţiunea. Acţiunea conţine creativitate de toate tipurile. Simţirea conţine tot ce este estetic – iubirea şi frumuseţea. Iar fiinţa conţine conştiinţa, meditaţia, conştientizarea.