Da, ştiu. Ţara este în criză, totul este întors cu susul în jos, nimic nu mai este sigur – iar eu îmi caut prietenii prin bibliotecă. Reacţia nu este greu de explicat – prietenia, chiar cea metaforică, este singura pe care se poate conta atunci când direcţiile şi contextele de viaţă se restructurează.

Acum, despre o carte arhicunoscută, uşor demonetizată şi considerată pe nedrept superficială. Nu este Garcia Marquez, intr-adevăr. Nu are parfumul latin-oriental al lui Eliade şi nici dantelăria complicată de inferenţe a lui Proust. Dar…vorbeşte atât de clar despre personalitate, autodeterminare, transformare în faţa încercărilor vieţii: exact ce au nevoie acum oamenii care trec prin perioade grele. Gone with the Wind este o carte motivaţională, care demonstrează cum te poţi (re)inventa atunci când o lume întreagă se prăbuşeşte în jur.

O bună parte din reinventare se defineşte prin relaţia cu alţii, atunci când comportamentul lor nu este cel aşteptat. Aici, un fragment în care eroina principală este luată prin surprindere:

– O, ţipă din nou, bătând din picior, furioasă. Eşti omul cel mai îngrozitor pe care l-am întâlnit şi nu mi-ar părea rău dacă nu te-aş mai vedea niciodată.

– Dacă ai simţi într-adevăr aşa, ai călca pălăria în picioare. Doamne, cum te înfurii, şi asta probabil pentru că ştii că îţi stă bine. Haide, Scarlett, calcă pălăria asta în picioare, ca să îmi arăţi ce părere ai despre mine şi despre darurile mele.

– Să nu cumva să te atingi de pălărie, zise ea apucând-o de panglici şi retrăgându-se.

El o urmă râzând şi îi luă mâinile. (…) Cu buzele strânse, se uită drept în ochii lui şi citi atâta veselie în întunericul lor, încât izbucni şi ea în râs. Ce om enervant! Ce exasperant! Nu dorea să se însoare cu ea, nu dorea să o sărute, atunci ce voia? Dacă nu era îndrăgostit de ea, de ce venea aşa de des şi de ce-i aducea cadouri?

– Mai bine aşa, zise el. Scarlett, am o proastă influenţă asupra ta şi, dacă eşti cuminte, ar trebui să mă dai afară…fireşte, dacă poţi. E greu să scapi de mine. Dar îţi fac rău.

– Adevărat?

– Nu vezi? De când te-am întâlnit atunci la bazar, purtările tale au devenit scandaloase, şi asta din vina mea. Cine te-a îndemnat să dansezi? Cine te-a îndemnat să recunoşti că glorioasa noastră cauză nu este nici sfântă, nici glorioasă? (…) Cine te face să lepezi doliul cu câţiva ani mai devreme? Şi, în sfârşit, cine te-a convins să accepţi  un dar pe care nici o femeie nu îl poate accepta rămânând o doamnă?

 

Anunțuri