Recent, mi-am amintit de un alt prieten vechi, o carte pe care nu am deschis-o demult: Citadela, de Cronin. Asta pentru că una din metaforele profesionale des folosite este să spun că sociologul este „doctor de organizaţii”. Numai că, în România, a fi sociolog echivalează cu „a opera pe masa din bucătărie”. Calitatea scăzută a vieţii, colectivităţi bolnave care nici nu realizează cât de gravă este starea lor, autorităţi nepăsătoare, lipsa recunoaşterii valorilor profesionale – ne potrivim destul de bine cu tabloul Angliei industriale de acum un secol. Incompetenţa, prosperă  în asemenea societăţi, are nevoie de o oglindă ca să înflorească şi să supravieţuiască: ignoranţa publicurilor. Şi totuşi, sufletul şi perseverenţa mai aduc şi minuni…

– Pentru numele lui Dumnezeu, domnule doctor – scânci moaşa – copilul e născut mort!

Andrew nici nu se uită la ea. Înfrânt, disperat, se trudise zadarnic timp de o jumătate de oră. Şi totuşi, continuă cu un ultim efort, frecând copilul cu un prosop aspru, apăsând ritmic pieptul micuţ cu amândouă mâinile, încercând să îl facă să respire, să reînvie trupuşorul neînsufleţit.

Şi iată, ca prin minune, pieptul micuţ pe care îl cuprindea cu mâinile tresări într-un scurt suspin convulsiv. Altul. Încă unul. Andrew simţi că îl cuprinde ameţeala. Senzaţia vieţii care ţâşnea de sub degetele lui, după această luptă zadarnică, era atât de delicioasă, încât fu pe punctul să-şi piardă cunoştinţa.

Anunțuri