O călătorie scurtă este ca o conversaţie pe care o ai cu cineva într-un tren. Ajungi doar să simţi amprenta energetică a sufletului cu care ai fost într-o scurtă vecinătate. La fel, şi cu spiritul oraşelor. Amsterdam este ca o doamnă batrână care, lăsând în urmă modul în care a trăit în alte secole, smulge de la viaţă câtă plăcere se mai poate. Patina de bătrâneţe a oraşului şi seriozitatea de pe partea administrativă  contrastează cu toleranţa ca politică (la fel de oficială). Limitele de aici, mai suple ca în alte locuri europene, par a spune: vreţi să încălcaţi orice reguli, aţi venit unde trebuie…vreţi să fiţi nonconformişti, noi vă dăm voie…vreţi să vă faceţi de cap, noi vă dăm voie! Cam excentric pentru noi, gândeşte agale vizitatorul est-european.

…Arhitectura veche de 300 de ani, cu clădirile cu terminaţii medievale, se oglindeşte neverosimil în canalele liniştite şi tulburi. Alternanţa de canale-poduri micuţe cu străzi pietruite, înguste, imprimă oraşului un climat semiveneţian. Dar daca i-ar înghiţi canalele?...apare un gând fugar. Olanda a fost scoasă din mlaştini secate, aşa se spune. Dacă s-ar întoarce acolo? Poate de aici goana după senzaţii care domneşte aici. Simt sfârşitul şi vor să se bucure pe cât se poate. Nu contează cum, cu ce şi cu cine, sau ce urmează după aceea.

În fine, pierdut pe strazile roşcate şi aureolate de un soare care le mângâie cu raze puţin cam reci, pietonul est european se trezeşte din visare în momentele rare în care trece câte o maşină. E greu să iei în serios străzile astea, chiar dacă bicicliştii, loviţi de pofta zburatului pe două roţi, pot să fie şi periculoşi la un moment dat. Soarele apune peste un oraş în care nostalgiile trecutului şi dependenţele prezentului trăiesc sub acelaşi acoperiş. Mi-ar place să locuiesc aici? În nici un caz

Anunțuri