La ce bun să mai deschidem romane de capă şi spadă, or să mă întrebe unii…Sunt bune numai pentru o anumită vârstă, adolescenţa, singura vârstă la care sunt permise visele şi uşoara desprindere de realitate. Nu este chiar aşa, romanele istorice se pot deschide şi la alte vârste, pentru că dintr-o carte întotdeauna se poate învăţa. Spre exemplu, cine citeşte După douăzeci de ani de Alexandre Dumas este frapat de o asemănare şi o diferenţă, ambele la fel de evidente. Prima (deosebirea), valorile despre care este vorba în carte (cinstea, onoarea, credinţa, curajul) sunt moarte la nivel social în lumea postmodernă: ele nu mai sunt criterii în diferenţierea unor categorii sociale sau în câştigarea şi menţinerea unui status. A doua (asemănarea), cât de mult seamănă atmosfera tulbure a Frondei franceze/Revoluţiei burgheze din Anglia cu atmosfera din România zilelor noastre…şi este tot un După douăzeci de ani. Constatarea aceasta este îmbucurătoare, pentru că ambele cazuri istorice au produs, după perioada tulbure, un model nou care a adus prosperitatea naţiunilor respective (a urmat Franţa Regelui Soare şi Anglia restaurată). Adică, tot răul a fost spre bine…poate că şi în cazul României va fi la fel (chiar dacă în clipa de faţă nu se vede nici o lumină prin ceaţa groasă care ne învăluie :)):

Pătrunseseră toţi patru în cort. Nu aveau nici un plan şi trebuiau să ia o hotărâre. Regele se lăsă să cadă într-un jilţ.

Sunt pierdut, spuse el. – Nu, sire, rosti Athos, sunteţi doar trădat. Regele suspină din adâncul pieptului. –Trădat, trădat de scoţieni, în mijlocul cărora m-am născut şi pe care i-am iubit întotdeauna mai mult decât pe englezi! Oh, ticăloşii! – Sire, vorbi Athos. Nu-i ceasul învinuirilor. E momentul să arătaţi că sunteţi rege şi gentilom. Sus, sire, sus! Aveţi aici cel puţin trei oameni care nu vă vor trăda, nu vă temeţi! Ah, barem de-am fi fost cinci, şopti el, cu gândul la d’Artagnan şi la Porthos. (…)

Domnilor, aşteptaţi o clipă. Am câte un cordon pentru fiecare din dumneavoastră. Şi, ducându-se la un scrin unde ţinea propriile sale ordine, luă două cordoane ale ordinului Jartierei. –Aceste distincţii nu sunt pentru noi, spuse Athos. – Şi de ce nu, domnule? întrebă Carol. Sunt ordine aproape regale şi noi nu suntem decât simplu gentilomi.   – Priviţi la toate tronurile din lume, rosti regele, şi găsiţi-mi inimi mai mari ca ale voastre. Nu, nu sunteţi drepţi cu dumneavoastră, domnilor, dar eu mă aflu aici ca să vă fac dreptate. În genunchi, conte! Athos îngenunche,  regele îi petrecu cordonul după gât, de la stânga la dreapta, aşa cum cerea obiceiul şi, ridicând spada, în locul formulei dintotdeauna „Te fac cavaler, fii viteaz, cinstit şi credincios”, spuse: – Eşti viteaz, cinstit şi credincios, te fac cavaler, conte. Apoi, întorcându-se spre Aramis, zise: – E rândul dumitale, cavalere.

Anunțuri