Gala Cărţilor se încheie aici. Mi-am dat seama că am atât de mulţi prieteni, încât nu mi-ar ajunge zece bloguri să îi prezint…aşadar, ultimele trei luni rămân o schiţă, o încercare de a contura relaţia multivalentă cu nişte profesori care ne ajută să ne modelăm interior. Dar nu închei înainte de a prezenta unul dintre cei mai vechi prieteni, unul dintre cei care atrag realulPovestiri, de Andersen.

Şi-a luat deodată zborul şi nici nu a ştiut când a ajuns într-o grădină mare, în care erau meri înfloriţi şi şi tufe de liliac; creşteau chiar pe marginea lacului. Ce frumos era aici! Dintre trestii ieşiră trei lebede plutind domol pe luciul apei. Răţuşca ştia ce păsări sunt şi deodată o cuprinse o mâhnire ciudată. „Am să mă duc la păsările acelea frumoase şi ele au să mă bată şi să mă omoare pentru că sunt atât de urâtă şi îndrăznesc să mă apropii de ele. Dar nu-mi pasă! Mai bine să mă omoare ele, decât să mă ciupească raţele, să mă bată găinile şi să sufăr de foame şi de frig toată iarna.” Şi s-a ridicat şi şi-a luat zborul către lebede. Lebedele, când au văzut-o, au început să dea din aripi şi s-au îndreptat către ea. – Omorâţi-mă! a spus biata pasăre şi a plecat capul pe luciul apei, aşteptând moartea. Dar când colo, ce să vadă în apă? Chiar pe ea însăşi oglindită, dar acum nu mai era o pasăre greoaie, cenuşie şi urâtă, era şi ea lebădă. Nu-i nimic dacă te naşti printre raţe, numai să ieşi dintr-un ou de lebădă! (…) Apoi copiii au venit iar şi au aruncat pe apă pâine şi cozonac şi toţi spuneau:- Asta care a venit acuma e cea mai frumoasă! Şi lebedele bătrâne se plecau în faţa ei. Lebăda cea tânără s-a ruşinat şi şi-a ascuns capul în aripi; nu ştia ce să facă, era foarte fericită, dar nu se mîndrea deloc: fiindcă o inimă bună nu e niciodată mândră. (…) Şi lebăda şi-a întins aripile şi a spus din toată inima: – Pe vremea când eram o răţuşcă urâtă nici în vis nu m-aş fi gândit la atâta fericire!

Anunțuri