Spuneam mai demult că managementul este cu totul altceva decât îşi închipuie angajaţii. Exerciţiul puterii şi al controlului este o probă spirituală. Ce face cineva când se trezeşte cu puterea în mână? Cum reacţionează faţă de greşelile angajaţilor? Cum reuşeşte, până la urmă, să îi facă să lucreze – căci nimeni nu poate fi făcut să lucreze cu forţa, şi câtă vreme nu îi place  ceea ce face va lucra cu lehamite, iar produsul activităţii va fi slab calitativ? Şi cum gestionează provocările, ispitele, falşii devotaţi care nu vor decât să profite?…Întrebări la care se cere nu numai un răspuns, ci şi decizii şi acţiuni.

Din aceste răspunsuri se construieşte o organizaţie, piatră cu piatră…astfel încât fiinţa colectivă ajunge până la urmă să fie după chipul şi asemănarea cui o conduce. Un analist experimentat poate să spună, după problemele organizaţiei, care sunt problemele „creatorului” ei. Ideea este valabilă chiar şi în cazul managerilor care conduc de puţin timp, pentru că nu ajung întâmplător în poziţia aceea: contextele asemănătoare se atrag…Aşadar, dacă managerul fuge de sarcini, la fel vor face şi angajaţii. Dacă managerul fuge de relaţii interpersonale, în organizaţie se va replica această problemă. Dacă managerul are pretenţii dar nu îşi vede defectele proprii, în organizaţie se vor naşte conflicte din pricina rigidităţii angajaţilor…şi aşa mai departe. Atât de complicată, relaţia aceasta inefabilă…

 

Anunțuri