Dacă dragoste nu e, nimic nu e….Vizionarea unui film m-a convins, pentru a mia oară, că ura şi resentimentele pot doar să distrugă, nu pot să nască niciodată nimic. Week-end-ul acesta am văzut o ecranizare pe care probabil o cunoaşte toată lumea, „Cel mai iubit dintre pământeni”. Eu nu am văzut la vremea respectivă (în anii 90) decât câteva secvenţe violente, care mă opriseră din vizionare. Acum însă am promis cuiva că vad filmul, aşa că zis şi făcut. Deosebirea? Părerea mea este şi mai radicală decât atunci (de data asta, în deplină cunoştinţă de cauză).

Pentru actori dau nota 8: o distribuţie de aur cu potenţial ridicat, dar foarte prost valorificat din cauza perspectivei şi a scenariului. Am reţinut scena cu Mitică Popescu şi familia în spital,  foarte expresivă, ca şi scena echipei de la deratizare (cu Ştefan Bănică) sau aceea a internării în spital. Maia Morgenstern nu a fost potrivită pentru rolul Matildei…aici era nevoie de  feminitate şi mister, nu de agresivitate şi materialism.

Pentru scenariu dau nota 2: nu se poate să mutilezi într-un asemenea hal un roman atât de complex, să reţii doar două părţi (partea a patra şi a cincea) să elimini un personaj cheie precum Suzy şi să ai în proporţie de 75% numai expresii de o mizerie inimaginabilă. Relaţiile afective stau sub semnul sexualităţii, dependenţei şi distrugerii reciproce. Cum ar fi putut un asemenea film să însemne un impuls cultural (am înţeles că aceasta era intenţia iniţială)?…Oricum, există în cartea respectivă un roman politic, un roman de dragoste şi unul filosofic, din care în film a rămas decât primul, şi acela mediocru reflectat.

Pentru regie dau nota 4: întreaga viziune regizorală se concentrează pe animalul din om si pe nivelul de degradare morală la care poate ajunge (aici se acumulează cele câteva puncte dintre nota 1 şi nota 4: sunt veridice laşitatea, indiferenţa, rapacitatea, ura neexprimată, neiertarea, şi modul în care ele deversează în perioadele de criză socială  sau prin exacerbarea în cadrul unui sistem haotic). Tipul de energie care impregnează filmul se situează în zone vibraţionale foarte joase: zonele pestilenţialului, urâţeniei, bestiarului, amoralului. Nu vedem nimic frumos în filmul acesta. Ai putea să crezi că iubirea  nu există pe lumea aceasta şi nici nu a existat vreodată. Iar la final, scena din biserică sugerează în mod ironic că nu ar exista Dumnezeu. Deh! dacă cei care fac filmul nu pot să-şi ridice privirea nici un centimetru din zona instinctelor…

De asemenea, nimic din interogaţiile filosofice care se ridică în roman – căile de rezistenţă şi reconstrucţie ale individului în faţa unei realităţi strivitoare şi nedrepte, frumuseţea copleşitoare a existenţei, descoperită chiar şi în momente de cumpănă sau în crize de supravieţuire, inefabilul şi misterul feminin, esenţa relaţiilor, evoluţia relaţiilor…o mulţime de întrebări şi răspunsuri care sunt de fapt esenţa acestui roman unic în literatura română.

În final, spun şi eu cum le spun unora dintre studenţi câteodată: nu am văzut nici o legătură între titlu şi conţinut…

Anunțuri