Zilele acestea a reapărut prin peisaj această dilemă, care doar aparent este una de comunicare. În realitate este o problemă care ţine de suflet şi spirit: ca să analizăm aspectul, trebuie să ne oprim la nivelul relaţiilor interpersonale. Să spunem că unul din polii relaţiei, care are mintea mai largă şi vede mai bine la orizont, ştie că o anumită decizie sau acţiune i-ar face bine celuilalt pol. Şi, datorită unor abilităţi native de comunicare şi influenţare, îl convinge pe acesta din urmă să recurgă la decizia sau acţiunea pe care o vede potrivită, chiar dacă aceasta presupune întoarcerea de pe un drum deja ales. Ei, şi de aici încolo urmează problemele. Polul persuasiv este considerat  responsabil şi adeseori chiar se simte responsabil de orice piedici întâmpină cel influenţat în drumul său (uitând că totuşi a fost doar o influenţă, nu o substituţie). Cel influenţat, la rândul său, ajunge în postura de a se simţi „liber de orice răspundere”, ceea ce este deosebit de comod pe termen scurt („nu eu sunt de vină, celălalt m-a sfătuit/convins”) dar, pe de altă parte, îl acuză în mod subconştient că l-a lipsit de libertatea de a alege sau l-a făcut să aleagă ceva ce nu îşi dorea. Iar pe termen mediu şi lung, lipsa răspunderii din partea unui pol al relaţiei duce la formarea unei dependenţe care, cu timpul, îl lipseşte pe „vizionar” de pofta de a mai aplica strategii paralele….

Anunțuri