În lumea în care trăim, consilierea este mai mult decât o provocare, este un job imposibil (sau mă înşel eu?!)…Întâmplarea a făcut să aud/asist la mai multe relaţii tip consilier-manager (nu din sfera academică, ci din sfera privată: acolo mizele sunt mai mari şi jungla luptei pentru putere, mai dură). Fără excepţie, modelul este acelaşi: conducătorii de imperii sunt atât de obişnuiţi să controleze pe ceilalţi ( „ei ştiu ce este cel mai bine”) încât, orice alte ingrediente suplimentare ar fi proiectate din partea lor (bunătate, generozitate, compasiune) nu reuşesc să fie decât nişte condimente palide sau nişte variaţiuni pe o temă centrală. Pe fondul consistent de obişnuinţă a dominaţiei, este greu  pentru consilierii de orice natură să strecoare idei, pentru că: (a) managerii sunt obişnuiţi să se exprime primii şi exprimarea poate să înghită trei sferturi din timp; (b) orice întâlnire în care acceptă să primească sfaturi antrenează din partea managerilor o atitudine tip justificare; (c)  consilierii sunt subiect de evaluare şi suspiciune continuă în privinţa nivelului, loialităţii şi intenţiilor faţă de cel consiliat; (d) sugestiile trebuie îmbrăcate cu grijă în haine inofensive şi strecurate cu o anumită densitate (orice influenţă prea apăsată ar fi respinsă în bloc); (e) dacă sugerează o schimbare, cum este şi normal în multe situaţii, s-ar putea să nu aibă succes;  (f) inegalitatea face ca relaţia să alunece uşor în ipostaza ineficientă de confidenţă. De aceea este atât de rară, la nivel profesionist, această ocupaţie…

 

Anunțuri