Ieri, cineva mi-a cerut să dau o explicaţie sociologică pentru comportamentul românilor legat de curăţenia oraşelor…De ce aruncă cutiile de bere de la geamul maşinilor? De ce atât de sălbatic? mă întreabă reporterul, în pregătirea declaraţiei (…). În fine, am dat câteva explicaţii sumare legate de atitudini uşor identificabile în profilul românilor.

Dar ca substrat, răspunsul poate fi legat şi de o altă explicaţie, mai largă, care mi se pare mai fertilă ca direcţie de cercetare. Poporul român nu face parte dintre popoarele bâtrâne (cum ar fi bună parte din cele europene). Totul din comportamentul său demonstrează că nu a trecut de vârsta copilăriei: naivitatea cu care cedează la tentaţii, impulsivitatea, orizontul scurt de timp în care trăieşte, entuziasmul cu care experimentează…Dar, este ca un copil delincvent şi needucat: cel puţin asta este relaţia dintre popor şi statul român, aceea dintre un copil neglijat şi un părinte superficial care trişează: copilul îşi manifestă frustrarea prin alienare şi acte de delincvenţă, sperând că părintele va lua act până la urmă de prezenţa şi de nevoile lui 😦

Pe fundalul acesta îngrijorător, există şi o notă pozitivă: să ne bucurăm că suntem un popor tânăr. Încă mai avem vreme să ne vindecăm…

Anunțuri