(Recent am aruncat, cu mare satisfacţie, carnetul de UTC-istă, rătăcit într-un sertar. Spre deosebire de alţii care au memoria scurtă, îmi amintesc cu deosebită claritate cum au crescut copiii comunismului, ca nişte pasări cu aripile legate: cu inventivitatea găinilor pretins fericite, anesteziindu-şi repetat nevoia de a zbura. Ceea ce a urmat în viaţa lor nu a fost decât o continuare….)

Am urmărit, în diagonală, printre pregătirile unui Crăciun auster, discuţiile inevitabile de la aniversarea Revoluţiei. Nu am putut să îmi reţin câteva zâmbete: la două decenii după, se mai vorbeşte despre „decomunizare” şi se mai pune întrebarea dacă „să ne distanţăm sau nu ca să fim mai obiectivi în analiză”…întrebări fără rost pentru că: societatea este decomunizată pe de-a-ntregul (chiar mai mult decât ar fi de dorit :)), iar distanţarea este produsă, vrând-nevrând, de timp: să ne auto-sondăm sentimentele, care sunt foarte diferite de exaltarea/uimirea/însufleţirea de atunci…

Pe lângă zâmbete, nu mi-am putut reţine un sentiment de tristeţe: am revăzut datele dintr-un sondaj IRES de acum câteva luni:

54% din români cred că se trăia mai bine pe vremea lui Ceauşescu

68% cred că orânduirea comunistă a fost o idee bună dar aplicată prost ( 😦 )

41% l-ar vota pe Ceauşescu dacă ar candida la alegeri

49% dintre români cred că el a fost un conducător bun

De ce această imagine? Cum am mai spus cu un alt prilej, poporul român este foarte tânăr şi se comportă ca atare: un adolescent aflat „în război” cu al doilea tată vitreg îl va idealiza pe primul tată vitreg (cel care l-a înfometat şi l-a  ţinut închis în casă  în copilărie), doar pentru că i se părea că îi oferea ceva mai multă protecţie. Impresii false, şi unele, şi altele: sinuos este drumul unui popor spre identitate…iar deznodământul acestui drum nu cred că îl vor vedea decât cei mai mici dintre noi.

Până atunci, una din condiţii pentru ieşirea din ceaţă este evitarea duplicităţii: prea mulţi se uită peste gard şi dau vina pe grup/spaţiu public/conducători, iar în ograda proprie nu se uită deloc. Schimbarea începe din interior, nu din afară…

 

 

Anunțuri