Îmi amintesc că am urmărit primul episod din „Grey’s Academy” din întâmplare, crezând că este o actualizare a temelor din „Emergency Room”. Curând s-a văzut însă diferenţa dintre cele două filme. Dacă serialul vechi se profila pe „social” şi „psihologic” şi pe opţiunile dramatice între viaţa personală şi cea profesională, serialul de acum este profund spiritual. Şi nu numai spiritual, ci foarte util pentru gestionarea crizelor :).  Filmul vorbeşte despre „creşterea” vindecătorilor şi probele sufleteşti la care sunt supuşi, şi despre cât de vitală este comunicarea pentru sănătatea lor mentală şi pentru funcţionarea lor ca echipă. Despre cum apar dependenţele ca ispite în viaţa oamenilor puternici şi cum pot fi învinse, sau ce trebuie să facă cei din jurul lor (cum să privească problema, între dilema de a se delimita „formal” sau de a-l lăsa pe cel în cauză să aleagă singur…). Despre cum alternează (sau cum se îmbină) rolul de „membru al unei celule de criză” cu rolul de „manager” şi cu postura de om…Despre tăria de a alege în condiţii de incertitudine, pe care membrii „celulei de criză” trebuie să o aibă în situaţii limită.

Un exemplu de „test” din film: într-o zi foarte aglomerată din cauza unui incendiu cu multe cazuri disperate (unele din ele fiind rezolvate prin abnegaţia echipei) o pacientă cu răni superficiale moare. Se descoperă că fusese o greşeală foarte mică la consultaţia iniţială, care s-a agravat în 24 de ore şi a dus la pierderea pacientei. S-a făcut o anchetă pentru a stabili responsabilităţile – greu de realizat în condiţiile zilei respective (în care pacienţii fuseseră pasaţi de la un medic la altul ca mingea în timpul unui meci de handbal). În fine, este găsită explicaţia, şi nefericita rezidentă care făcuse greşeala este concediată. Ceilalţi rezidenţi, pe hol: „Şi cum, din cauza greşelii ei era să fim cu toţii concediaţi?!) Iar o rezidentă mai mare le răspunde: „Dar ce, voi nu aţi greşit niciodată? Dar aţi avut norocul să nu vă moară pacienta…nu v-a prins nimeni că aţi greşit…”

Anunțuri