Nu demult vorbeam cu studenţii despre construirea brandului personal şi îi îndemnam să se gândească fiecare cum ar vrea să arate brandul propriu. Însă conceptul acesta părea destul de îndepărtat pentru ei. Este posibil ca, la douăzeci de ani, studenţii să nu se cunoască prea bine pe ei înşişi – iar atunci când cineva „nu cunoaşte produsul” nu ştie ce caracteristici să promoveze.  Sau, o altă versiune, cineva „cunoaşte oarecum produsul”, dar nu ştie „cum să se poziţioneze” pentru că poate să îndeplinească mai multe funcţii şi nu ştie pe care ar vrea să se centreze. Sau, în final, nu s-au rodat suficient  funcţiile produsului şi nu există suficiente garanţii pentru clienţi… asta-i, brandurile pentru oameni sunt mai greu de construit decât celelalte :).

Acum, trecând de la prima tinereţe la vârsta maturităţii, să observăm că majoritatea oamenilor, atunci când urmăresc construirea unui brand, se concentrează doar pe aspectul profesional – aspectul public. Nu consideră, de exemplu, că ar trebui să îşi construiască un brand şi în viaţa personală (în care să fie încluse funcţiile de prieten (ă), partener (ă) de cuplu, părinte…). Brandul din viaţa personală este la fel de util ca şi cel profesional/public, pentru că asigură aspecte importante precum: standardele pe care trebuie să le atingă o relaţie, obiectivele fiecărui rol, modul de funcţionare, limitele pe care rolul respectiv nu are voie să le depăşească…şi, până la urmă, defineşte scopul pe care fiecare vrea să îl atingă în viaţă, misiunea de realizat. Brandul din cele două planuri ar trebui (în spiritul comunicării integrate 🙂 ) să fie proiectat unitar, astfel încât să nu apară nici o contradicţie din eventualele intersecţii. Aşa rezultă un brand personal pe care l-am putea numi total, lipsit de vulnerabilităţi şi riscuri imagologice – sau l-am putea numi mai simplu, integritate…

Anunțuri