Mă întreabă cineva care este valoarea terapeutică a muzicii „moderne” pe care o simţim, ca pe o uniformă auditivă, peste tot…stilul binecunoscut al MTV, VH1. Nici una, răspund aproape automat. Este adevărat că, poate, pentru unii visători, ritmul are funcţia de a-i readuce pe pământ (şi poate că funcţia aceasta capătă importanţă într-o societate în care rădăcinile şi legătura cu pământul sunt prea adesea tăiate). Numai că repetarea obsedantă a unui ritm şi a unor voci terne nu are cum să creeze o legătură autentică. În afară de asta, vibraţia şi mesajul (ca să nu mai vorbim de imagine) sunt accentuat sexuale. Dacă ne gândim că majoritatea celor care consumă această muzică sunt adolescenţii (care ajung să confunde ritmul natural al vârstei lor cu sexualitatea) ne dăm seama de efectul pervers al acestui stil de muzică. Adolescenţii (şi mai ales cei români) sunt aruncaţi, prin  intermediul unor media distrugătoare,    spre experimentare fără limite, în căutarea unor puncte culminante goale de sens. Sâmburii binelui şi răului există în fiecare, depinde ce tip de factori favorizanţi acţionează (cu efect maxim asupra unor personalităţi fragile). Numai părinte să nu fii în ziua de azi…

Anunțuri