(…Şi puţin live blogging).

Tocmai urmăresc dezbaterea de pe TVR 1 cu comisarul FMI în România, Jeffrey Franks. De data aceasta, venirea lui în România nu a fost receptată ca precedenta (data trecută plana „în aer” o tensiune şi o constrângere, „ne dă sau nu ne dă banii?”). Acum , de vreme ce „curajosul” guvern a optat pentru altceva (varianta Să stăm tot cu tartorii noştri…măcar îi cunoaştem 😦 ), relaţia tuturor cu comisarul european a fost mai degrabă relaxată :).

Dar nu despre asta voiam să vorbesc, ci despre îmbinarea (nevăzută pe mioriticele meleaguri) între macroanaliză şi comunicare. Aici, în Ro, unde experţii stau ascunşi şi neştiuţi pentru că media promovează manelişti, grupuri disco şi sex simboluri drept valori naţionale, s-a văzut rar aşa ceva. Probabil că există, această îmbinare – dar face parte din vestita Românie tăcută (şi zău! de ce-ar vorbi?). Deci, revenind, ceea ce vizionez acum este o îmbinare de abilităţi de macroanaliză şi comunicare. Atât de clar şi frumos spuse lucrurile…ce ar trebui făcut, cu instituţiile, taxele, poverile statului, companiile publice mâncătoare de bani şi energie: scurt şi cuprinzător, dintr-un punct de vedere pragmatic. La români am văzut această perspectivă numai la nivelul personal. De ce nu vrea sau nu poate mai nimeni să o transfere la nivel organizaţional/instituţional?  La nivel de instituţie totul devine birocratizat, alambicat, contorsionat. Tocmai am primit un mail folcloric care prezintă sistemul educaţional din Finlanda…au o cultură naţională ţările nordice, bazată pe eficienţă, cinste şi hărnicie, de nu o să-i ajungem niciodată :(. Concluzia (la nivel personal :)): eu fac parte tot din România tăcută şi nu am deloc de gând să sparg tăcerea

Anunțuri