Se pare că atât formele de organizare, cât şi mijloacele de comunicare împărtăşesc soarta oricărui organism: se dezvoltă, cunosc o perioadă de înflorire, după care „intră în declin”, se ofilesc şi se usucă. Odată aflate în coborâre, nu numai că îşi pierd savoarea şi contactele sociale, dar  fac încercări disperate de a se menţine „în competiţie”, de a masca îmbătrânirea inevitabilă…Acesta este spectacolul la care asistăm în „războiul mediilor de comunicare” de o bună bucată de vreme: Televiziunea, fosta „regină media”, se află în dilema îngrozitoare de a fi detronată în public şi fără drept de apel de către noile media. Atunci, ca orice „organism” expirat, dar care nu vrea să îşi accepte sfârşitul, face orice ca să amîne deznodământul. Micile ecrane au devenit colecţii de: scandaluri cu spălat rufe de familie  în direct, prostituate şi hoţi prezentaţi ca oameni onorabili, incultură revărsată dinspre animatori (că nu-i mai putem numi jurnalişti) şi invitaţi. Agresivitatea, suficienţa şi prostia sunt embleme acceptate şi prezentate ca „normale”. Un observator neutru s-ar putea limita la a-i dori un sfârşit cât mai liniştit şi mai grabnic, însă un sociolog  vede efectele unei astfel de Oglinzi deformate: creşterea delincvenţei, distrugerea familiei, deteriorarea de identitate şi cultură (asta ca traducere pe înţeles a termenilor academici din „teoria cultivării”). Ajungi, paradoxal pentru un iubitor de libertate, să te întrebi de ce nu vine cineva să pună capăt acestui circ patetic…

Anunțuri