Suntem ca nişte şoricei care-şi menţin echilibrul pe o roată care se învârte, îmi spunea o colegă nu demult. Şi roata se învârte, se învârte tot mai repede…iar noi alergăm tot mai obosiţi şi mai disperaţi. Este o imagine nu prea încurajatoare pentru cei care doresc să vadă partea nobilă din om – aşa că prefer, deocamdată, comparaţia cu parcul de distracţii. Să ne imaginăm că un regizor cu un simţ dur al umorului a creat un carusel universal, o roată cosmică ce-i dă peste cap pe toţi pasagerii, porniţi cu sau fără voie într-o aventură cu final necunoscut. Rotirile şi răsturnările peste cap sunt din ce în ce mai surprinzătoare şi dezarticulate: nu există un ritm anume sau o anticipare a mişcărilor roţii (nici măcar una de direcţie). Şi reacţiile călătorilor sunt diferite de la caz la caz: unii, cu gustul neprevăzutului, încep să se simtă stimulaţi şi în elementul lor, alţii dimpotrivă, strâng din dinţi sperând că roata se va opri şi se vor alege doar cu o uşoară ameţeală. Iar alţii, mai radicali, pot să refuze să facă parte din acest malaxor uriaş din care va apare lumea viitorului, şi să plece…

Anunțuri