Oamenii, grupurile şi relaţiile nu se degradează brusc, ci treptat. Cel mai bine se văd efectele degradării unei colectivităţi/media/persoane dacă contactul se întrerupe pentru o vreme. Astfel, cine nu deschide televizorul o vreme şi are proasta inspiraţie să asculte un fragment de ştire, e uimit despre ce se discută pe canalele TV cu audienţă naţională: scandaluri politice şi din viaţa privată, bârfe, mâncare şi dans, banalităţi şi probleme închipuite (Ieri, am auzit în treacăt cum o jurnalistă plină de compasiune ne ţinea la curent cu starea şi acţiunile  Irinucăi. Acesta era noul subiect de importanţă naţională :)). Probabil, mijlocul unic de protecţie faţă de o asemenea invazie de dăunători este unul radical: renunţarea la aparatul care mănâncă timp şi nu oferă mai nimic în schimb. Degradarea televiziunii ca media a atins punctul culminant: a transmis, în direct uneori, toată mizeria umanităţii. Funcţia de „oglindă” de care se prevalează uneori nu este o scuză: dacă strecori apă printr-un filtru murdar, singurul rezultat posibil este apă murdară.

Dar, de fapt, media este doar prima vizibilă ca degradare. În plan secund, obiectul reflectat, climatul social s-a animalizat, dacă putem spune aşa. Când conduc în trafic nu sunt un om, sunt un animal, îmi spunea săptămâna trecută o studentă. Aşadar, influenţa şi impactul unei realităţi sau colectivităţi este mare, chiar dacă efectul asupra individului este limitat şi temporar. Azi o picătură, mîine un strop…până când cei din trafic nu mai realizează că s-au transformat total. Aşadar, se poate să conduci în trafic şi să nu te degradezi? Se poate să nu conduci în trafic şi să te degradezi? Sigur că da, sunt posibile toate variantele. Cea mai bună variantă, deocamdată, este să fii pe trotuar şi să nu te degradezi…

Anunțuri