Probabil, povestea adevărată legată de „oficialul violator” este mai omenească decât apare în ziare şi la televizoare. Din câte se observă, orice poveste de presă îmbracă obligatoriu haine de basm. Adică, un om politic/persoană publică/înalt demnitar este fie dignifiat în rol de Făt Frumos care luptă pentru dreptate şi adevăr, fie demonizat în zmeu sau balaur, exponent al răului… Ceea ce a apărut nou este subtilitatea cu care „regizorii” ascunşi exploatează vulnerabilităţile şi le pun în lumina reflectoarelor, pentru a fi vizibile pe scena satului planetar. Desigur, din multitudinea de voci care vorbeau în coada crizei se puteau selecta şi cele care pozitivau personajul – însă, din torentul de interpretări, au triumfat două tipuri de voci:  cele care întăreau povestea şi îngroşau trăsăturile personajului negativ,  şi cele care redau „pedepsirea în direct”.

Execuţia simbolică şi „în direct” a unui înalt demnitar este un spectacol  demn de savurat de toţi locuitorii satului planetar. Un observator imparţial, dar distrat , nici nu ştie ce să reţină din ce vede „pe scenă”: empatia unor analişti de genul masculin? sau pactizarea cu victima a unor analiste de genul feminin? analiza psihologică care exonerează orice responsabilitate, pentru că toţi actorii au avut traume, nu-i aşa…sau pe cea morală care dimpotrivă, spune „să fie omorât cu pietre” (simbolice, ce-i drept)…cu consecinţe economice importante, cum era de aşteptat.

Un alt detaliu care ar trebui să atragă atenţia este ciclicitatea cu care izbucneşte o asemenea poveste cu audienţă „planetară”. Mai adineaori am avut o poveste cu Făt Frumos-Obama care „taie toate capetele” balaurului-Osama dintr-o singură lovitură, acum avem o poveste cu „zmeul disimulat”- Strauss-Kahn, demascat şi detronat – dar în mod paradoxal, nu de alţii, ci de propria slăbiciune…

Basmele planetare par să ia fiinţă şi se se desfăşoare conform unor „nevoi” ascunse ale fiinţei omeneşti colective. În cazul de faţă,  dependenţa ascunsă a personajului a rezonat cu o vulnerabilitate psiho-socială: este ca şi cum bolile care macină colectivitatea s-ar vedea „în oglindă” la nivelul-simbol al conducerii: este o cerere, fără cuvinte, de vindecare…

Anunțuri