Interacţiunea între un european şi un oriental poate fi deconcertantă, din cauza diferenţelor interculturale. Iată cum percepea un tibetan pe un demnitar european în vizită la Dalai Lama, cu 70-60 de ani în urmă:

„Părea că un croitor foarte prost făcuse hainele lui, căci gulerul era atât de mare încât trebuia îndoit în afară. Erau îndoite în afară şi câteva petice pe laturi (…) În Tibet, cei care nu aveau voie să facă munci manuale aveau mâneci lungi. Acest om avea mâneci scurte, care îi ajungeau până la încheieturi. „Nu poate fi un muncitor, m-am gândit, căci mâinile lui sunt prea moi. Poate nu ştie cum să se îmbrace”. Dar haina acestui om se termina acolo unde picioarele se uneau cu corpul. „Sărac, foarte sărac” m-am gândit. Pantalonii lui erau prea înguşti pe picior şi prea lungi, căci capătul lor era întors în sus. (…) Apoi i-am privit picioarele. Foarte, foarte curios. Avea lucruri ciudate de culoare neagră pe ele. Lucruri strălucitoare, atât de strălucitoare că păreau acoperite cu gheaţă. (…)

Omul mă uimi când atinse unul din peticele laterale şi scoase o bucată de pânză albă. Înaintea ochilor mei stupefiaţi, el puse pânza peste gura şi nasul său şi scoase un sunet ca de trompetă mică. „Un fel de salut pentru Cel Preţios”, am gândit. Salutul fiind încheiat, el puse pânza cu grijă la loc, în spatele peticului. (…).

Omul era evident infirm, pentru că trebuia să stea pe o mică tăblie din lemn sprijinită pe patru beţe. El şedea pe această tăblie şi îşi lăsa picioarele să atârne peste margine. M-am gândit că trebuia să sufere foarte mult, căci alte două beţe de pe tăblia pe care stătea îi susţineau coloana vertebrală. (…) Cel Profund acorda o onoare imensă acestui om, căci şi el stătea aşezat pe una din tăbliile de lemn, cu picioarele atârnând.” (Lobsang Rampa, „Al treilea ochi”).

Anunțuri