În facerea socială dureroasă care a urmat după Revoluţie, majoritatea adulţilor activi au fost obligaţi să îşi reseteze limbajul pe care îl foloseau în spaţiul public. Limba de lemn cuprindea o serie de termeni goliţi de semnificaţie, uşor identificabili şi supralicitaţi în discursul public:  întreprindere, conlucrare, clasa muncitoare, gospodărire, burghez. O parte din personajele care au evoluat pe scena publică mai apoi au păstrat un timp acest vocabular care le fusese inoculat în perioada formării. Chiar şi astăzi, unii reprezentanţi ai generaţiei Baby Boomers surprind cu uzul acestor termeni învechiţi.

Încet-încet, atât termenii cât şi climatul respectiv au fost eliminate din spaţiul public, precum elimină un organism viu elementele toxice sau metalele grele: încet, dar temeinic. Astăzi, recitirea unui text din Scânteia anului ’89 în sala de curs ar provoca o imensă plictiseală sau o explozie de ilaritate la studenţii din generaţia Y.

Însă, cum metalele grele şi elementele toxice sunt variate şi extrem de creative în acţiune, o nouă patologie lingvistică s-a dezvoltat în spaţiul public: limba de termopan. Odată cu dezvoltarea necesară a domeniului proiectelor şi cu adaptarea forţată la Europa, o nouă limbă prefabricată şi-a făcut loc pe scena publică. Compusă din termeni din managementul proiectelor, publicitate (vestita „romgleză”) aceasta imprimă un climat, dacă nu atât de apăsător precum limba de lemn, la fel de lipsit de conţinut. Se vorbeşte de implementare, finanţare, management, fonduri structurale – însă toate acestea sunt mai mult lozinci şi etichete care deghizează o realitate pur balcanică. Dar nu intru în analiza sectorului proiectelor acum, mi-am propus să fiu mai optimistă….

Anunțuri