(Ca în fiecare an, data de 1 iulie este urmată de o cădere masivă de audienţă a blogurilor/reţelelor sociale. În ciuda crizei, românii au pus deoparte nişte bănuţi pentru concediu şi se distrează, de obicei prin afară sau pe plaiuri rurale lipsite de Internet. În aceste condiţii, un autor de bloguri se simte de-a dreptul relaxat. O audienţă mai mică înseamnă întotdeauna o creştere a calităţii :))

Am mai multe subiecte în minte, despre care nu am reuşit să scriu din cauza ritmului profesional alert: deriva emoţională a tinerelor generaţii  (adică despre cum se confundă emoţiile/instinctele cu sentimentele), starea de moarte clinică a instituţiilor româneşti (ăsta e un subiect bun, dar am scris de prea multe ori despre asta, mă repet :)), proiecţiile emoţionale în relaţiile afective online (subiect psihologic, dar greu de rezolvat într-un articol de blog), intelectul din ce în ce mai slab al din ce în ce mai multor absolvenţi de master (subiect trist, care creează o senzaţie de inutilitate şi zădărnicie oricărui profesor) …optez, în cele din urmă, să scriu câteva cuvinte despre agonia învăţământului superior românesc.

Metaforic vorbind, partea superioară a sistemului educaţional românesc arăta, până de curând, ca o navă jumătate  corabie cu pânze, jumătate steamer, cârpită din mers în câteva şantiere improvizate, şi cu câteva inovaţii remarcabile prin unele părţi ale motorului. Cum-necum, reuşea să plutească şi chiar să şi menţină direcţia şi să transporte câteva minţi tinere spre oarece destinaţii profesionale. Acum, după noua lege a educaţiei, este ca şi cum va fi lovită de un aisberg, care se vede clar dar nu se poate evita. Bucăţile de gheaţă cad din toate părţile: apar limitări noi care afectează statutul profesorilor universitari (şi aşa precar), criteriile de eligibilitate pentru proiectele de cercetare sunt neaşteptate şi servesc la cele mai ciudate excluderi, aşa-zisele parteneriate între universităţi sunt de fapt absorbţii care vor declanşa lupte teribile pentru putere şi vor îngreuna modul de lucru şi aşa prea puţin suplu, vechile generaţii sunt debarcate la pensie dar noile generaţii nu pot să intre pentru că poarta universităţilor le este închisă…iar aşa-zisa reformă la nivel de conducere nu este decât prilejul pentru o re-politizare. Lupte de putere în interior, pe un vas care se scufundă…e prea caraghios, ar zice orice spectator. În fine, poate mai important este să ne gândim ce poate să facă acest spectator pierdut pe punte şi care vede aisbergul în faţa vaporului…

Anunțuri