(O perioadă incredibil de aglomerată tinde să se relaxeze. Vacanţa nu va fi chiar vacanţă, va fi un experiment, dar va fi oricum mai bine decât în ultimele două luni.)

În ultima vreme se foloseşte tot mai des verbul „a descoperi” în comunicare (marketing, publicitate). Descoperiţi o ţară/un brand/o activitate/un loc de vacanţă…Verbul a descoperi, ca şi a călători, este considerat ca acţionând numai exterior. De fapt, în multe cazuri, descoperirea orientată insistent spre exterior tinde să mascheze un gol interior. Descoperirea cu adevărat pasionantă şi fără de sfârşit este cea interioară: atunci când cineva află că este capabil de lucruri de care nu se credea în stare. Eroismul, de exemplu, este o stare care nu se întâlneşte ca stare continuă, apare în împrejurări excepţionale. În scurta mea vacanţă, am revăzut filmul în care Dustin Hoffman salvează pasagerii dintr-un avion american aterizat forţat dar, din cauza antecedentelor şi al unor detalii, faptele sale sunt atribuite altcuiva.  Filmul, cu toate clişeele tipic americane, arată un adevăr crud: în loc să caute în ei acele calităţi umane excepţionale de care sunt şi ei capabili, oamenii deveniţi „publicuri” savurează numai eroismul de celuloid, cel apt să „joace” comedia de pe sticlă.

Dar nu numai eroismul poate fi dat ca exemplu de calitate descoperită în călătoria interioară. Orice competenţă proaspăt constatată sau câştigată, orice capacitate nouă care are darul de a configura mai clar universul interior al cuiva are o valoare. Iar dacă are un impact pozitiv asupra vieţii grupului, cu atât mai bine…de altfel, valoarea competenţelor noi în descoperirea de sine este aceea că ele îşi dovedesc utilitatea imediat, din practică. Ce este mai important este credinţa că aceste calităţi există şi dorinţa de a le descoperi.  Cu alte cuvinte, discover the world trebuie înlocuit cu discover yourself.

Anunțuri