(Ieri am fost probabil unul dintre puţinii vizitatori ai Berlinului care s-au bucurat că transportul public este în grevă.  Greva m-a obligat să fac o lungă plimbare către cartierul semicentral unde am locuit pe perioada conferinţei Euprera Spring Symposium 2012 şi să cunosc direct oraşul, fără intermediari.)

Între liniile de forţă prin care s-a făcut „rebrandingul” Berlinului, un nume care suna malefic nu cu multe decenii în urmă, cultura este cea mai vizibilă. Oraşul îşi susţine metamorfoza prin dedicarea necondiţionată faţă de un ideal benefic, idealul cultural (fiind inofensiv şi nobil, acesta era cel mai indicat pentru repoziţionarea convingătoare a unui fost oraş al cuceritorilor…). Noutăţile şi evenimentele culturale se ţin lanţ. Nu numai Festivalul Filmului (care a atras iubitori din toată Europa), ci multe alte acte culturale, care beneficiază de o  mediatizare pe măsură. În al doilea rând, iese în evidenţă seriozitatea cu care este privită cultura de către autohtoni. Ca orice sarcină dusă până la capăt, şi aceasta are nevoie de temeinicie, una din calităţile  cu care poporul german a fost dăruit din belşug. Ceea ce observi imediat la Berlin este că „lumea cea veche” (cea în care se citesc ziare solide şi bine documentate, iar cărţile sunt căutate şi respectate) încă există. Şi nu doar există, este omogenă şi se multiplică. Tinerii care se revarsă seară de seară pe străzi în căutarea distracţiei se manifestă cu măsură şi neagresiv. Informed and serious, ar putea fi sloganul  generaţiei tinere de aici. Nimic din superficialitatea americanilor, dar nici din pesimismul şi relativismul balcanic.

S-ar putea înţelege din cele de mai sus că Berlinul este un oraş prietenos. Este aşa doar la un nivel de suprafaţă, cel al climatului, care doreşte să combine istoria cu modernitatea şi cu tinereţea. Însă berlinezul mediu păstrează încă trufie în suflet, o aroganţă ariană în comportament şi mai ales o excludere totală a altor culturi. Sprechen Sie Deutsch? întreabă cu toţii, nereuşind să-şi ascundă dezamăgirea atunci când răspunsul este No. O adresare a unei întrebări în limba engleză primeşte fie un refuz, fie un răspuns nepoliticos, fie o ridicare din umeri. Nimeni nu încearcă să identifice o nevoie sau să găsească o soluţie. Aşadar, paradoxul unui oraş cultural în manifestări şi declaraţii, dar în acelaşi timp profund intolerant în relaţiile interculturale.

Iar intoleranţa a fost accentuată de experienţa convieţuirii cu imigranţii turci.  De ce îi lasă pe turci să imigreze dacă nu pot să îi suporte? mă întrebam retoric în timp ce ieşeam pe uşa locuinţei mele temporare. În treacăt, soţul colegei mele, care mă conducea la aeroport, mi-a dat un răspuns concludent: Este modul ales de ei pentru a-şi spăla păcatele. De asuprit pe alţii, le-a plăcut…acuma plătesc…

Anunțuri