(Înainte de a pleca la bursa de cercetare de la George Washington University, în Washington DC, am avut nenorocul să am tangențe cu trei cunoștințe – fără legătură între ele – care, pe baza experienței proprii, mi-au transmis o imagine falsă și în bună măsură romantică despre Statele Unite. Șocul pe care l-am resimțit la fața locului a avut nevoie de luni de zile pentru a se aplana. Îmi amintesc că, înaintea plecării, eram atât de pro-americană, încât aș fi acceptat din partea unei edituri ideea de a scrie o repetiție la ”Greyhound America”, cartea scrisă în 1974 de Romulus Rusan, în urma unei călătorii de trei luni împreună cu Ana Blandiana.)

Coborând din ”avionul” iluziilor pe pământ, să vedem ce trăsături culturale ale americanilor (nativi sau adoptați) șochează pe călătoarea româncă (și olteancă, pe deasupra :)).

În primul rând, ”masculinitatea” culturii americane. S-a vorbit și se vorbește, în științele sociale, despre culturile anglo-saxone ca extremă a masculinității și individualismului, însă întâlnirea unui român cu o cultură masculină este, cu adevărat, dură. Într-o astfel de cultură nu este loc pentru cei slabi (bătrâni, copii, femei cu copii) sau pentru cei care au un handicap. Ei sunt asistați, dar nu din rațiuni de omenie, ci din rațiuni pragmatice, pe baza calculelor de economie socială și medicală (încă necunoscute în România…). Astfel, se pompează fonduri  semnificative în soluții instituționale pentru copii, bătrâni, persoane cu dizabilități, care să lase forța de muncă cât mai disponibilă. În schimb, cei vulnerabili nu sunt vizibili în plan social (pe stradă, adică) pentru că au o viață destul de îngrădită în perimetrul asistat. Într-un cuvânt, scena socială este doar pentru cei puternici și activi. Cei slabi sunt undeva în planul doi, iar organizarea socială nu încurajează abateri de la regulă.

În al doilea rând, materialismul excesiv al acestei culturi masculine. Totul se măsoară în termeni materiali și financiari. Banul ca valoare este suveran, iar obiectivele de câștig material (case, mașini, etc…) sunt dominante în viețile oamenilor. De aici ”respectul pentru client”, orientarea spre business (până și viața personală devine o afacere sau o colecție de parteneriate…) și eficiența în viața de toate zilele. Toate sunt reflectări ale eticii protestante, care, după demonstrația lui Max Weber, stă la baza capitalismului – numai că Dumnezeu ocupă un loc facultativ în această ecuație. Ca religie, protestantismul american este atât de îndepărtat de varianta europeană a creștinismului încât nu mai par să fi ieșit din același trunchi comun. Iar ca preocupări, singurul acces pe care americanul mediu îl are la Dumnezeu este cel mult unul intelectual (discuții pe teme din Biblie – care diferă fundamental, ca text, de cea catolică și ortodoxă…) sau social ( întrajutorarea materială între oameni). Dar în acest mod, calea evoluției spirituale este în cea mai mare parte închisă. Nu este de mirare, atunci, înstrăinarea teribilă pe care o simte un ortodox pe pământul american…

Anunțuri