Pentru observatorul din afară este evidentă, la americani, puținătatea informațiilor din afara profesiei de care dispun bărbații cu pregătire superioară. Ei, mai mult decât femeile, păreau să fie niște copii mari care nu ”se jucaseră” decât în țarcul profesional. Singurele subiecte de conversație erau, în această ordine: cele profesionale, eventual tehnice, știri din mass-media și în principal taxele, sportul. Subiectele de cultură generală și eventual spirituale apăreau de-abia la vârsta pensiei (sărăcie insuportabilă pentru un român vivace :)). Ulterior, când am înțeles stilul lor de viață, am înțeles că simplitatea aceasta remarcabilă vine nu numai din puținătatea contactelor sociale, ci și din calitatea partenerului de viață. La americani, partenerul de viață este de multe ori și singurul interlocutor stabil. Așadar, schimbul de informații este mult mai redus decât într-o cultură latină, la fel și posibilitatea de cultivare a unora din trăsăturile de personalitate. Totodată, partenerul este o resursă strategică și singurul care împiedică alienarea totală. Am înțeles, în acest context, cultura dating-ului și a existenței unui partener cu orice preț, fără să conteze lipsa de potrivire sau de sentimente.

Iar partenerul este un element esențial și pentru emigrant. Cei care vor să plece trebuie să fie atenți cu cine pleacă – ceea ce în România putea fi doar o relație călduță și acceptabilă, în Statele Unite și Canada poate deveni un calvar, din cauza stresului la care sunt supuși partenerii și relația în sine, care se redefinește. Supraviețuirea în mediul american pune la încercare stabilitatea relațiilor și capacitatea de adaptare și de reinventare a ambilor poli ai cuplului. Poate fi nevoie de redefiniri, de adaptare, dar nuanța de ”echipă care luptă” nu dispare – parteneriatul de cuplu devine o alianță strategică, iar sentimentele pot să treacă pe locul doi.

Dar nu numai partenerul este o resursă pentru supraviețuire, deși poate este cel mai important element de sprijin. Familia (părinții, frații, alte rude) reprezintă piloni de sprijin, în special pentru familiile cu copii. Contrar iluziei de la distanță, un nivel mai bun de trai nu rezolvă problemele administrative obișnuite: și în America se gătește, se aprovizionează, se face curat și se renovează. Și în unele contexte, rezolvarea acestor probleme se poate face mai greu. 

În lipsa familiei, comunitatea românească este o resursă, cu toate că recompunerea colecției de relații sociale de acasă este imposibilă. În comunitatea de emigranți, evantaiul de posibilități este mai sărac (oamenii dispuși la relații sociale sau potriviți ca stil și mod de gândire sunt mai puțini ca număr) iar climatul de comunicare este puțin stimulativ. Ca grup, românii reacționează mult mai slab la stresul emigrării comparativ cu alte comunități (din câte am observat la Washington, comunitățile din Extremul Orient erau foarte puternice – chinezii erau cei mai relaxați și bine integrați, datorită sprijinului substanțial pe care îl primeau din partea emigranților stabiliți în prealabil).

Anunțuri