România ocupă locuri atât de diferite în imaginarul expaților români, încât te întrebi dacă este vorba de una și aceeași țară. În primul rând, relația celor care urăsc țara din care au plecat nu este sănătoasă: să urăști țara în care te-ai născut este ca și cum ți-ai urî mama (i-am spus cuiva într-o conversație, cu ceva timp în urmă). De altfel, atât ura cât și imaginea pe care o păstrează în suflet unii expați români sunt extrem de subiective. De multe ori, ei construiesc raționalizări care să îi ajute în fragila construcție a noii lumi interioare apărută după emigrare: au nevoie de justificări, ca să nu regrete ce au pierdut. Dar, revenind la metaforă, nu contează cum este mama, ea rămâne întotdeauna cea care a dat viață…

Așadar, sunt mai multe tipuri de relație cu România. Relația predominant negativă sau de excludere pe care românii o construiesc cu țara natală face mult rău imaginii României în lume (asta s-a mai spus și este doar un fapt abstract) – faptul concret este că românii nu își dau seama că, transmițând un mesaj negativ despre România, transmit un mesaj care îi afectează pe ei înșiși, în final. Ia să fie România o țară renumită (nu contează prin ce…) nu ar fi expatul român mai prețuit și mai bine cotat pe piața de muncă?…Nu i-ar trebui mai puțin efort ca să se poziționeze ca fiind performant? Și pentru asta nu i-ar trebui decât două lucruri: să fie la curent cu transformările recente din România (unii nu au mai avut contact cu țara de ani de zile și nu sunt informați) și să sublinieze doar aspectele pozitive (și sunt, Slavă Domnului…dacă este să ne gândim numai la natura deosebită și prietenoasă – ca să nu politizăm :))

Dar, înapoi la subiect, sunt mai multe ipostaze ale relației românilor plecați  afară cu România:

(a)      România non grata. Expații care ”urăsc România” și evită să mai aibă vreun contact.   Dacă îi întrebi, îți redau un tablou în alb și negru în care atributele negative sunt atribuite României – dar sunt amintiri vechi și neactuale (în general, mai vechi de 5 ani). În mod paradoxal, ura pe care o resimt îi ține înca în contact cu subiectul (păstrează limba și se inserează în comunitățile de emigranți după modelul noi suntem deștepți și ne distrăm, proștii au rămas în România să sufere). Aceasta este și categoria care ar face orice ca să rămână în America (schimbare de profesie, muncă ”de jos”, statut ilegal).

(b)      România uitată. Expații care ”nu pot să trăiască pe două planuri” și au abandonat total identitatea românească (în unele cazuri, și limba și numele). Pentru aceștia, cetățenia nu este o grefă de suprafață, integrează valorile, tradițiile și modul de comportament american, considerând că ”nu au pierdut nimic” în România. Aceștia au de asemenea o imagine negativă despre țara natală, fără ca ea să fie însoțită de vehemența și energia psihică cheltuită de prima categorie.

(c)    România părăsită din necesitate, dar regretată. Este cazul celor care nu au putut să refuze o anumită oportunitate pentru viața profesională sau personală (nu demult mi s-a povestit cazul unui cuplu de cercetători angajați la Stanford University și apoi la niște centre de cercetare în geologie foarte prestigioase: era greu să nu plece, față de ce li s-a oferit în plan profesional…). Aceștia recepționează și minusurile americane (incredibile la unele capitole…) dar rămân în Statele Unite, cu costul unei suferințe interioare variabile în funcție de capacitatea de adaptare.

(d)   România de rezervă. Această categorie este foarte realistă: sunt cei care încearcă să obțină avantaje din America, dar păstrează anumite bunuri și contacte în România, pentru a avea un plan B în cazul în care vor dori să se întoarcă. Economia acestor calcule și bunuri devine obiectul unor calcule destul de complicate, ca și deciziile pe care le iau în începerea unor proiecte care să implice sau nu România.

(e)    Pendulare între România și America. Există expați care încearcă să construiască un model mixt, călătorind între România și America, încercând să folosească reciproc avantajele (de exemplu, forță de muncă care să lucreze de la distanță pentru proiecte americane, sau invers – expertiză și metode de lucru americane pentru proiecte românești). Modelul nu este imposibil, dar presupune ingeniozitate, folosirea new media în comunicare și activitate, și efort pentru deplasări. 

Anunțuri