Am urmărit, începând cu 1 decembrie, exteriorizarea publică unui val colectiv care, de-abia simțit în cursul anului, devine din ce în ce mai manifest în ultima vreme. Valul – expresia unui patriotism în formă brută – s-a manifestat nu numai în declarațiile unor oameni politici și în mass media, dar și în discuții anonime pe internet și în mediul real. Se pare că, după ce a probat mai multe haine culturale care nu i-au venit bine și s-a întors în final la stadiul de adolescență, după ce a gustat din pâinea amară a exilului, prejudecăților și exploatării europene, după ce a trăit într-o sferă conflictuală perpetuă care a ascuns distrugerea socială și economică reală… poporul român a început în sfârșit să-și dorească ceea ce i se cuvenea de la început. Un pic de bucurie, ceva mai multă liniște, multă prosperitate, tezaurul sufletesc pierdut în jungla tranziției și toate lucrurile bune pe care le-ar merita. Au existat fel de fel de încercări nereușite de a capta acest val, ba în reclame, ba în campania electorală, ba în declarații și sărbătoriri de 1 decembrie, ba în declarații formale… toate, cu slabe șanse de a capta măcar o undă din România profundă.

Mai întâi, (acum reiau ideea repetată de mai multe ori de Dan Puric, dar cel mai bine susținută în emisiunea de azi la Realitatea) există o ruptură profundă între stat și națiune. Iar ruptura aceasta nu are loc din cauza unei teorii a conspirației și nici din cauză că politicienii (inclusiv aleșii actuali) nu ar avea intenții bune – ci pentru că devenirea unei națiuni are un sens transcendent. Iar (aici continui eu demonstrația lui Dan Puric) pentru ca un politician să devină om de stat (ipostază care lipsește pe scară largă în clipa de față), trebuie să se raporteze la Dumnezeu înaintea procedurilor, hârtiilor, comitetelor și comițiilor, intereselor politice sau geopolitice, și mai ales înaintea păturilor superpuse de orice natură care obturează legătura societății cu guvernarea. Statul poate reprezenta națiunea numai în momentul în care misiunea superioară a  celor care îl compun prevalează în fața interesului personal și de grup. S-a mai vorbit despre asta, într-adevăr, dar ceea ce nu s-a subliniat niciodată este că misiunea unui om sau a unui grup pe Pământ nu poate fi decât aceea pe care le-a dat-o Dumnezeu. În rest, orice dezbatere logică, rațională sau politic-filosofică este un lux superfluu. Putem să mai așteptăm încă câteva secole în aceeași pierdere a sinelui românesc, însă concluzia va fi aceeași.

Anunțuri