(…) Ruptura între stat și națiune, despre care vorbeam în postarea anterioară, este completată de ruptura între scena publică și realitate, sau între agenda publică și agenda socială. Asta-i realitatea, spunea moderatoarea, atunci când invitatul i-a reproșat că televiziunile reliefează numai partea negativă și eventual ridicolă a lucrurilor, ascunzând elementele și motivele de profunzime. NU, nu aceea e realitatea. Aceea e doar o imagine strâmbă pe care au văzut-o niște indivizi cu un ciob în ochi și un ciob în inimă. (Cândva, o poveste de Andersen spunea că cioburile oglinzii sparte de zâna cea rea au zburat în lume, intrând în inima și în ochii multora, care nu au mai fost niciodată capabili să vadă frumusețea în ceea ce îi înconjura, ci doar urâțenia.) La fel trăiesc și românii în universul televizual. O serie de televiziuni comerciale continuă să arate cu lux de amănunte întâmplările nefericite, urâte și reprobabile – excepțiile deviante, de fapt – și să pretindă că aceea este realitatea…deși în paralel cu „știrile negative” au mai fost și 100 de fapte bune, 1000 de declarații de iubire  și 10000 de ore liniștite petrecute în familie pe care nu le-a pomenit nimeni…Dar mințile despre care vorbim sunt prea prinse în dreptunghiul cinic prostie-scandal-violență-sex  – din care trăiesc, de altfel – a.î. dacă li se arată un studiu despre răul imens pe care îl face o televiziune atunci când pune în fața unui popor o oglindă falsă (sau despre efectul de picătură chinezească al definițiilor negative românii sunt proști, sunt leneși, sunt hoți, sunt bandiți, sunt neguvernabili) nu îl receptează sau nu îl cred. Și nu cred nici că proprii lor copii sunt prinși în această pânză de păianjen, pe care au țesut-o de dragul banilor. Atunci, își merită soarta…

Până se mai schimbă ceva, putem să ne amuzăm amar făcând slalom pe alte canale de televiziune, dinspre care auzim fie îndemnuri naive la optimism (proaspetele îndemnuri  „să ne fie bine” dar acoperite de nimic…) fie, pe alte canale așa-zise de dezbatere, un spectacol în veșnică reluare, într-o păsărească de termopan din care omul obișnuit nu înțelege nimic, și în care interpreții de cauciuc își mai schimbă din când în când locurile dintr-un studio în altul.

E bine, nu? Să se salveze cine poate…

Anunțuri