Mă gândeam, nu cu mult timp în urmă (aproape tot peisajul din jur m-a provocat în ultima vreme) că ceea ce îi deosebeşte pe marii lideri – constructorii şi fondatorii marilor organizaţii şi marilor mişcări – nu este ştiinţa/cunoştinţele din domeniu, nici practica, nici inteligenţa socială/emoţională, nici cea practică şi nici, cum am auzit în alte ocazii, capacitatea de a-i pune pe oameni la lucru. Nici măcar eficienţa sau capacitatea de implementare nu le-aş număra între abilităţile cheie din portretul marelui lider (acestea din urmă, alături de cumpătare şi echilibru, îi caracterizează doar pe executivi).

Patru  calităţi fac dintr-un lider obişnuit un lider mare:

(a) Viziunea: se vorbeşte excepţional de mult despre viziune, atât în teorie, cât şi la conferinţe – şi-atât de fără suport şi fără sens…În realitate, viziunea se face simţită, atunci când există, pe două coordonate: înălţimea vederii (liderul este întotdeauna mai sus) şi orientarea (ştie încotro să o ia). Pare simplu, dar de fapt este îngrozitor de complicat, pentru că toate drumurile mari sunt noi. Şi mai toate drumurile pe care zilele noastre le deschid sunt noi…

(b) Forţa. Forţa unui lider este în relaţie direct proporţională cu încrederea în sine. Iar aceasta poate fi sau expresia unei centrări de tip egotic, sau expresia unei centrări de tip spiritual (se raportează numai la Dumnezeu). Nu cred că trebuie să mai spun că mileniul actual nu va mai suporta, ca vibraţie, prima variantă. Drumul se va deschide de acum înainte, numai pentru liderii care îşi trag forţa din al doilea tip de întemeiere.

(c) Autenticitatea. Iarăşi, o trăsătură despre care se vorbeşte mult, dar care se confundă cu credibilitatea. Multora li se pare că autenticitatea reiese doar din naturaleţea cu care cineva joacă roluri pe scena socială, sau din congruenţa acestor roluri. Ambele credinţe vorbesc doar de o autenticitate aparentă, şi fabricată – de cele mai multe ori. Autenticitatea reală presupune ca cineva să fi lucrat atât de mult cu el însuşi, încât să se poată prezenta în orice moment pe scena publică, la fel ca în faţa Celui de Sus: fără ascunzişuri.

(d) Am lăsat la urmă cea mai importantă trăsătură a unui lider mare: intuiţia. Marii lideri au capacitatea (din punctul meu de vedere, un al şaselea simţ) de a simţi exact, cu o precizie care pare paranormală, atât potenţialul celor cu care lucrează sau cu care urmează să lucreze, cât şi intenţiile şi starea de spirit a celor care îi înconjoară. La nivel  mediu şi macro, marii lideri simt fără greş climatul grupurilor, tendinţele sociale, marile orientări colective, ca şi mişcările tectonice subtile ale societăţii sau valurile şi curentele care de-abia se configurează. Intuiţia este cea mai importantă trăsătură, pentru că este condiţia necesară pentru existenţa viziunii, precum şi o modalitate importantă de activare a forţei. Privită de aproape, în structura ei discretă, intuiţia este de fapt conexiunea cu oceanul universal de informaţii (sau mintea lui Dumnezeu, am mai putea să îi spunem).

Din acest portret, se pare că marii lideri sunt extrem de rari. Nu putem identifica multe cazuri care să aibă măcar una din cele patru trăsături, necum pe toate. Şi-atunci? Să fie istoria contemporană condamnată la mediocritate – şi mai ales, cea românească? Nu, pentru că marii lideri nu lipsesc niciodată din locul potrivit, la momentul potrivit – iar o sete mai mare cum arată România acum pentru lideri, rar se pare că a mai fost…

Anunțuri