Cu ani în urmă, la un ceas târziu de noapte, am văzut un film din cele etichetate de toată lumea (inclusiv de cei care l-au produs şi l-au jucat) în categoria „obişnuit”. Pe mine m-a impresionat, însă, ideea puternică pe care o conţinea acest film nepretenţios. Era vorba despre un grup de trei amici destul de tineri, puţin peste vârsta studenţiei (o fată şi doi băieţi) care reuşesc să se îmbogăţească vânzând o companie fantomă, numită Go Big. Vânzarea este „jucată” folosind în mod ingenios un decor adecvat (buildingul companiei în care lucrau, în pauză de masă), materiale veridice cu identitate vizuală şi un joc de rol reuşit din partea celor trei. De fapt, ceea ce vindeau era doar o idee şi un nume materializate prin materiale publicitare (adică un brand potenţial). Însă ceea ce impresiona în film era tocmai puterea manifestării: cei trei s-au comportat ca şi cum ar fi deţinut o companie de mari dimensiuni – şi au ajuns să o deţină. Restul filmului a vorbit foarte mult despre ispita pe care o reprezintă puterea şi banii în viaţa unui om: cei trei au ajuns să piardă ulterior prosperitatea câştigată atât de uşor, în special datorită faptului că lupta pentru putere i-a dezbinat. Finalul demonstrează că nu este suficient ca cineva să ajungă la abundenţa materială: trebuie să fie şi imun la ispitele puterii şi ego-ului , care nu sunt deloc uşoare sau puţine. Aşadar, Go Big, but be careful…

Anunțuri