Rareori dezvoltat “ca la carte” în organizaţii şi insuficient înţeles de potenţialii beneficiari (mai ales în mediul de afaceri românesc), mentoratul se întâlneşte cu provocări noi – dar şi cu oportunităţi – în urma globalizării. În clipa de faţă, se poate spune că oportunităţile sunt mai mari decât provocările, sau că provocările vor fi gestionate în mare măsură. Observaţia aceasta se poate face întotdeauna atunci când există o nevoie mare pe piaţă: este de bănuit, atunci, că nevoia se va gestiona într-un anume fel (mai bine sau mai puţin bine). În cazul de faţă, nevoia de mentori este atât de mare, încât spaţiul profesional se umple cu persoane disponibile, mai curând decât cu persoane pregătite.

De ce această nevoie crescută de mentori? Pentru că, vorba lui Marin Preda, timpul nu mai are răbdare cu oamenii. Acum, s-a scurtat nu doar timpul global, ci şi timpul în care se execută sarcinile, se antrenează forţa de muncă, se dezvoltă potenţialul profesional al al noilor angajaţi sau se realizează adaptarea la noi medii de lucru şi contexte. A crescut cererea de forţă de muncă nu doar specializată sau expertă pe nişe, dar şi cu abilităţi de tip multitasking sau polispecializaţi (sau, cum se spune în proiectarea programelor educaţionale, cu competenţe transversale sau cu abilităţi interculturale (cu flexibilitate crescută şi capacitate de adaptare la mediu de lucru virtual/internaţional). Aşadar, timpul în care se achiziţionează toate aceste noi abilităţi şi competenţe absolut necesare în contextul global s-a scurtat, şi pentru aceasta este nevoie de catalizatori.

Cum arată un „dezvoltator de talente” internaţional? Ce are în plus faţă de un mentor local? În primul rând, se menţin cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească orice mentor: nivel spiritual şi profesional ridicat, integritate, conduită morală şi principii exprimate în viaţă, inteligenţă emoţională şi capacitate de relaţionare interpersonală ridicată. În afară de asta, intuiţia de a vedea talentul în om şi de a stimula forţele şi aspiraţiile interne ale candidaţilor la dezvoltare personală cu care lucrează. Dar, revenind la mentorii internaţionali, probabil că elementele principal prin care un mentor local devine internaţional sunt extinderea perspectivei (atât la nivel profesional cât şi la nivel atitudinal) şi înţelegerea avansată a contextelor interculturale.

Cam aşa evoluează lucrurile în mediul internaţional. În România, din păcate, încă ne aflăm în paradigma lui “Mult zgomot pentru nimic” în care în continuare “afişul public” e dominat de lucruri mici şi neimportante. Cum să-şi găsească mentoratul locul într-un asemenea context? Mulţi încă nu au învăţat ce înseamnă profesionismul…

Anunțuri