Datorită programului aglomerat subit, voi asista la mai puţine paneluri decât aş vrea la European CSR Lessons, ediţia a 3a, evenimentul desfăşurat în 16-17 mai în Aula Bibliotecii Naţionale. Am făcut loc în agendă acestei teme – responsabilitatea socială a companiilor – pentru că este o temă foarte importantă, şi, ca multe teme de nivel strategic, situată mereu în planul doi de către companii (sau, în cel mai bun caz, folosită ca monedă de schimb de vizibilitate de către PR-ul unor corporaţii multinaţionale).

Prezentările din prima zi, în  panelul „Impactul asupra mediului”, mi-au întărit impresia de la alte conferinţe, asupra decalajului de perspectivă între climatul european de business şi climatul românesc. Este decalajul dintre un mediu matur şi constituit organic, pe un anumit tip de cultură puternic orientată social (pentru că, să fie clar, orientarea aceasta puternică spre „inginerie socială echitabilă” numai în Europa se găseşte) şi un mediu românesc de business „împiedicat” în lava mentalităţilor balcanice, şi care a avut o dezvoltare mai degrabă artificială. (Pentru că – cine a încercat să dezvolte antreprenoriatul de dimensiuni mici în România a văzut asta – cea mai puternică frână o reprezintă lipsa de cultură antreprenorială, cu întregul cortegiu de abilităţi adiţionale, pe care în lumea europeană îl găsim mult mai bine reprezentat).

Aşadar, vorbind strict de problema responsabilităţii sociale, românii încă au nevoie de lecţii cu privire la ce este o firmă/companie şi cum se conduce aceasta, şi de-abia după ce trec de nivelul basic cu toate provocările lui (poziţionare pe piaţă, comunicare cu stakeholderii, branding – dupa ureche sau profesionist, dezvoltare, gestionare de crize…) se vor gândi, eventual, la responsabilitatea socială.

Ca să revenim la diferenţa de respiraţie între climatul european şi cel românesc, a fost sugestiv procentul invocat de Raluca Fiser din barometrul de responsabilitate socială realizat de Green Report: 66% din companiile participante la sondaj declară că „nu au impact asupra mediului”. Uimitor! Ca un om care trăieşte în societatea civilizată şi ar spune că nu mănâncă, nu produce nici un fel de deşeuri, nu consumă energie şi, în final, nu interacţionează deloc cu mediul în care trăieşte. Avem, aici, o mostră din gândirea limitată a românului, care crede că „sunt datori” să aibă responsabilitate socială numai cei care desfăşoară activităţi masiv poluante.

S-a spus, multă vreme, în discursul public, că România va recupera decalajul faţă de Europa în „n” ani: ba în 10 ani, ba în 20, ba în 50…dar, vremea trecând şi Europa îndepărtându-se precum una din multele Fete Morgana pentru români, se pare că decalajul se va permanentiza. Mai bine să recunoaştem că suntem altceva decât Europa, şi să încercăm să lucrăm cu „materialul clientului”…

Anunțuri