Două aspecte opuse mă fac să scriu despre acest subiect. Pe de o parte, acum o lună am luat parte la o nuntă la mânăstire, desăvârșită prin simplitate și frumusețe. Pe de altă parte, în timpul vacanței am văzut, în diagonală ca de obicei, secvențe de nunți în diverse emisiuni și reality-show-uri. Prin contrast, am observat cât de departe de esența nunții ajung adeseori perechile…frumoase, de altfel, cea mai mare parte dintre ele. Fără îndoială că în interiorul cuplului există un angajament spiritual (uneori conștientizat, alteori neconștientizat) astfel încât relațiile conjugale devin cel mai puternic catalizator al evoluției. (Și, în mod paradoxal, relațiile cele mai problematice  prezintă oportunitatea cea mai mare de creștere spirituală. Dar deja intru în alt subiect…). Revenind, odată cu trivializarea relațiilor (care încep cu o conviețuire cvasi-obligatorie, înainte de căsătorie) și cu practicarea mecanică a unor ritualuri religioase, fără a înțelege mai nimic din substratul lor spiritual, este și greu ca Taina Cununiei să se împlinească…

„Căsătoria este transformarea unui cuplu, care devine una în Hristos. Și prin Cununie se întâmplă o minune. Cei doi sunt făcuți Împărat și Împărăteasă (…) și Sfânta Cununie schimbă, preface, transformă. (…). Prin Cununie se schimbă bărbatul și femeia în soț și soție. Nu concepția despre viață, nu impulsurile, ci puterea de a se dărui pe sine, de a-l iubi pe celălalt, puterea de a trăi pentru celălalt.” (Monahia Siluana Vlad, Ramona Bădescu, Unde-ți este bucuria, omul lui Dumnezeu?)

nunta alexa 5 nunta alexa 8

Anunțuri