Pe fondul acestei liniști înșelătoare, inevitabilul se produse. Cu câteva săptămâni înainte de sărbători, laptopul negru suferi, după toate aparențele, un infarct cerebral. Fu înlocuit imediat cu fratele-cel-mic, notebook-ul roșu, inclusiv pe atribuțiile de conexiune cu oceanul universal de informații.  Însă tocmai când era bine instalat în funcție, fratele-cel-mic pierdu legătura cu priza-mamă. Șoc nervos pe fond de stres? Întâmplare nefericită? Karma? Cine putea să știe…. Surpriză, policlinicile obișnuite se dovediră incapabile să ofere un sistem nou de alimentare – pasămite, orificiul esofagian prin care se hrănea fratele cel roșu avea o intrare foarte îngustă, care nu se întâlnea pe toate drumurile…Nenorocirea fu completă când al treilea membru al familiei, fratele cel vișiniu, intră si el în comă într-o fatidică după-amiază de duminică. În fața acestei situații de urgență, prietena își asumă responsabilitatea integrală și recunoscu că atrăsese toate aceste evenimente prin faptul că își dorise la sfârșitul anului „niște zile fără calculatoare”, dorință care fusese probabil prea intensă și se soldase cu o catastrofă…. Ce era de făcut? Fostul lor doctor de familie, după ce își terminase rezidențiatul în Statele Unite, devenise director de spital și acum era cufundat în dileme manageriale, lăsându-și în părăsire talentul medical. Ceilalți doctori ocazionali prezentaseră puțină încredere pentru a deveni medici permanenți pentru casa de pe deal.

Deplângând situația și făcând eforturi emoționale să trăiască o perioadă fără nici un sprijin, prietena comandă de urgență un laptop nou, alb. Ghinion! Comanda se făcuse imediat după Black Friday, și maternitatea E-Mag era supraaglomerată…astfel încât bebelușul electronic sosi cu întârziere și fu botezat doar cu o săptămână înainte de vacanță. Tot atunci, prietena își făcu curaj și îl internă și pe laptopul negru, care zăcuse două luni de zile în comă, în spitalul regional de la serviciu. După diagnostic, doctorul specialist (un tip indiferent și cam plin de el) îi spuse că era nevoie de un transplant cerebral care nu era greu de făcut, doar că nu știa ce se mai poate salva din amintirile pacientului înainte de operație. Prietena își dădu acordul și pregăti banii de transplant, ușurată. Cu câteva zile înainte de vacanță (avea emoții pentru că știa că de sărbători doctorii făceau abstracție de jurământul lor profesional și nu mai erau de găsit pe la patul bolnavilor) află că operația reușise. Se salvase și o bună parte din memoria anterioară, astfel încât laptopul nu era în întregime străin de contextul în care evoluase. Mai rămăsese o problemă destul de mare, mâinile și picioarele nefuncționale, dar aceasta se putea rezolva mai târziu printr-un alt transplant. Până atunci, putea folosi proteze, îi spuse doctorul. Uf! ce bine că avea cadrul pentru calculatoarele cu probleme de deplasare! gândi ea, și luă laptopul negru acasă. Așadar, sărbătorile găsiră familia electronică pe drumul vindecării. Mai rămânea de găsit soluții pentru fratele vișiniu și pentru cel roșu, dar cu siguranță existau pe undeva informațiile și resursele necesare…

Anunțuri