În pacea aparent restabilită a familiei electronice, urmară evenimente dramatice. Fratele-cel-mai-mic era noua vedetă a familiei, prin eleganță, rapiditate și mai ales disponibilitate. Pe acest fond, fratele-cel-mare fu destinat doar aplicațiilor de curriculum adaptat pentru clasa a patra, iar fratele mijlociu fu lăsat în starea de comă în care persista încă dinainte de Anul Nou. Cât despre fratele cel mic, deși funcționa bine, primise un concediu. Au existat niște semne de rău augur în ceea ce-l privea (faptul că fusese în imposibilitate de a se alimenta mai mult de o lună, un leșin alarmant chiar în ajunul zilei fatidice…) dar totuși, nimeni nu avea cum să prevadă ce se întâmplă în acea zi nefericită. Trebuind să producă la fața locului un raport într-un juriu instituțional, fu scos din casă (deși ieșise rar, şi niciodată nesupravegheat) și ajunse, în cele din urmă, într-un troleibuz care se strică cu puține stații înainte de coborâre.  Aici, fu pierdut din vedere doar câteva minute…suficient ca un hoț versat de nici treizeci de ani să prindă firul și să-l subtilizeze. Prietena disperată care revenise să îl caute fu pusă pe o pistă falsă, chiar de hoț, care o trimise să urmărească „o femeie tânără, țigăncoasă” în timp ce ceilalți pasageri din troleibuz tăceau mâlc….din frică, lașitate sau indiferență, cine știe!

„Unde sunt actele de proveniență ale laptopului?…” fu una din primele întrebări pe care le primi de la polițistul care o invită într-o sală dezolantă de interogatoriu, după ce așteptase mai mult de o oră, în curent, într-un antreu de trei metri pătrați. Și, după o relatare a poveștii (inclusiv cu argumente privitoare la identitatea hoțului) care nu mișcă nici un mușchi pe fața polițistului, i se spuse că de fapt calculatorul nu fusese furat, ci ….pierdut. După ce refuză această definiție, polițistul ieși să întrebe pe un altul „dacă era infracțiune” (nu era sigur :)) și se întoarse spunând că, chiar dacă fapta era infracțiune, să fie conștientă că nu prea are șanse să îl recupereze, așa că de ce să mai facă o hârtie care nu are nici un rost…

Uimită, încercă să explice că calculatorul conținea nu numai proiectele ei, ci și cele ale oamenilor cu care lucrase, ar putea fi vândute sau publicate pe Internet…asta se întâmplă în 0,01 din cazuri, spuse polițistul, atoateștiutor. În cele din urmă, vrând să pună odată întâmplarea între acoladele unei zile de muncă plicticoase, polițistul îi dictă o plângere care conținea sintetic elementele poveștii, fără nici o referire la hoț sau la furt. „Ce este asta, SNSPA București?” se miră el la un moment dat, citind pe plângere…”Este o universitate publică în care predă Ministrul Educației. Eu sunt directorul de departament și colaborator…era și o carte scrisă cu dumnealui în acest calculator”….spuse prietena, observând cu satisfacție cum fața polițistului se colorează brusc în roșu. „Așadar, mă înțelegeți că pot fi probleme cu drepturile de autor?!” continuă cu sadism, receptând undele de frică ale omului din fața ei. „Aaaa, drăcia naibii, sigur că înțeleg….trebuie să depuneți o plângere, ca să fiți acoperită”. Și, empatizând deodată cu situația de angajat oprimat pe linie ierarhică, continuă cu simpatie „I-ați spus șefului dvs. ?”. Nu avea rost să îi spună că la locul ei de muncă relaţia cu șefii nu se întemeia pe frică…și de altfel, o glumă recentă a ministrului în cauză fusese să le prezinte la un workshop internaţional, pe ea și pe decanul facultăţii, ca fiind „she is my boss…and she is my other boss”…deh, glume de pe alte planete, din alte culturi și civilizații, nu din România. 

Deși prietena calculatoarelor se adaptă greu în zilele următoare, întâmplarea îi semnală dramatic nevoia de resetare a priorităților. Scurta viață a calculatoarelor poate fi foarte liniștită sau foarte alertă, însă este mult mai previzibilă decât a oamenilor, iar misiunea lor este clară. În schimb, minunea numită viață de om poate avea mii de valențe și mii de alternative între care personajul central alege zilnic, din chiar clipa în care se întoarce, trezindu-se din călătoria astrală nocturnă. Pesemne, în zilele care urmau alegerile ei trebuiau să fie altele.

 

Anunțuri