De curând am revăzut un film „vechi și bun” din seria celor care impresionează pe oricine: The Black Stallion, de Francis Ford Coppola. Filmul impresionează într-un mod simplu, pe care producțiile moderne l-au uitat: prin Imagine, fără efecte artificiale și, în aproape jumătate din film, și fără a folosi cuvinte. Dar nu despre calitatea filmului îmi propun să scriu, în principal, ci despre esența spirituală a filmului.  Pe scurt, în timpul unei călătorii pe mare, un băiat primește un cal sculptat în miniatură, pe care tatăl lui îl câștigase la cărți împreună cu alte valori (bani, pietre prețioase), și, la culcare, i se spune o poveste despre calul lui Alexandru Macedon. Cum tocmai admirase un cal arab splendid, închis într-un grajd pe puntea corabiei, povestea împreună cu simbolul capătă suport în realitate și se transformă în elemente generatoare de existență (cum îmi place să le numesc).  În aceeași noapte, are loc un naufragiu și corabia se scufundă în timp foarte scurt. Copilul se trezește aruncat în apă, despărțit de tatăl lui, și are prezența de spirit să se agațe de căpăstrul calului arab, care înota speriat în apropiere. Ajunge, tras de cal, pe o insulă pustie, și, după zile de luptă pentru supraviețuire, încheagă o incredibilă prietenie cu animalul semi-sălbatic,  o relație în care se salvează și se susțin reciproc. După ce sunt găsiți în mod miraculos și trimiși acasă la el în America, ajunge să se antreneze pentru curse de cai și câștigă o cursă importantă alături de calul său negru.

Revenind la tema simbolurilor și elementelor generatoare de existență, acestea sunt activate de o singură energie: aceea a credinței, și sunt transmise prin mesaje și persoane providențiale. Adesea, persoana providențială livrează simbolul și iese într-un mod oarecare din viața celui în care a transmis elementul esențial – elementul care inițiază o nouă buclă temporală a existenței. Simbolul (a cărui natură poate fi foarte variată: poate fi o imagine, o frântură de melodie, o anumită vibrație, un nume, etc.) funcționează ca o verigă inițială dintr-o întreagă construcție ulterioară, sau ca un element declanșator al unui program pe care „constructorul” îl avea deja „setat” în computerul interior, dar pentru care nu venise încă timpul de materializare. Este ca și cum agenda sufletului s-ar  actualiza și materializa cu ajutorul unui semnal pe care îl dă un suflet pereche….pentru că, în teatrul gigantic regizat de Dumnezeu, fiecare suflet își cunoaște perfect rolul, iar scenariul depășește în ingeniozitate orice subtilitate posibilă dintr-un scenariu de film obișnuit. Depinde, evident, doar de actorul principal, să recunoască simbolul/semnalul și să facă alegeri în consecință…

Anunțuri