Comunicarea electorală curentă ne demonstrează nu numai că partidele românești ca organizații nu învață nimic, dar că pot chiar să involueze, într-un soi de degenerescență colectivă.  Astfel, după nenumărate și exasperate analize care subliniază lipsa de strategie, lipsa cercetării, improvizația ș.a., entitățile despre care vorbim par încremenite în lupta de mucava cu alți actori politici și mediatici, și la o distanță incalculabilă de alegătorii care ar trebui să le fie parteneri de dialog.

În campania electorală pentru europarlamentare a continuat o mai veche obsesie în planul public cu privire la țărișoara mumă: anume, seria de lozinci care ridică/repornesc/apără țara…care ar fi adormită în veșnicul somn românesc. La această dilemă în care par să se zbată mulți – și nu numai din partidele politice – se poate răspunde simplu: România se va trezi când se vor trezi jumătate plus unu dintre români…deci obligația simplă a fiecăruia este să se trezească pe el însuși.

Așadar, să începem cercul analizei cu proaspăta formațiune din opoziție: PMP/Mișcarea Populară, care, pe lângă titlul demagogic, a ales cel mai revoluționar slogan în campanie: Ridicăm România! Deducem, de aici, două lucruri: că țărișoara este într-o stare jalnică (așa să fie? sau, de un sfert de veac, nu a existat interes și capacitate pentru a-i valorifica resursele?) și, al doilea, că ei ar fi mai sus decât media populației ca valoare (ceea ce este fals). Nu mai comentez atacurile furibunde la adresa rivalilor ca unic demers identitar și promovarea Elenei Udrea ca vector de imagine (ambele, idei foarte proaste)…

Continuăm cu formațiunea-mamă din care s-a desprins cea anterioară: Partidul Democrat-Liberal/ PDL-ul. Aceasta bate monedă pe europenizare: „PDL aduce Europa în fiecare casă”. Aici, putem nota, ca punct pozitiv, continuitatea cu cel de-al doilea slogan („PDL partidul european al României”). Mai departe, însă, căutând fundamentele pe care se construiește identitatea europeană, nu găsim mai nimic, decât contextul :). Iar promisiunea pe care o face sloganul de campanie alegătorilor, nu este clar la ce se referă: la integrare, la banii europeni (o altă obsesie), la diversitate, sau este voit ambiguă?….

Al treilea caz de analizat este Partidul Social Democrat/PSD-ul, partidul care guvernează. Acesta a afișat în panotajele stradale unul din cele mai curioase mesaje din campania electorală, „USL trăiește”  (cum adică trăiește? și ce urmărește acest mesaj?) însoțit de un alt mesaj la fel de curios prin agresivitate, „Apărăm România la Bruxelles”: deducem, de aici, că România este atacată continuu (perspectivă deloc bună în relațiile internaționale) iar candidații pleacă în Parlamentul European cu sabia la brâu (deși vremea haiducilor s-a dus….).

Trecem la foștii guvernanți trecuți în opoziție, adică Partidul Național Liberal/PNL-ul. Pe siteul acestora identificăm de asemenea o atitudine agresivă,  atât în discursurile transcrise mot-a-mot (nu s-a găsit nimeni, în acești ani, să-i învețe că pe un site nu se publică texte în stil oral) cât și în știrile despre războiul comunicațional și procesual cu foștii parteneri deveniți inamici (PSD-ul). Sloganul cel mai vizibil se referă la „Eurocampionii României” – destul de fad și se poate confunda cu sloganul PDL-ului.

În fine, să trecem la actori mai mici ca dimensiuni, dar nu mai puțin excentrici ca prezență în spațiul public. Partidul Național Creștin Țărănesc și Democrat/PNȚCD-ul (un nume mare în istorie, dar care pentru publicul românesc actual este ca un defunct care s-ar plimba pe stradă) nu se lasă mai prejos cu agresivitatea pasivă și eroismul de carton în panotajele stradale: „Apărăm România ta!” . La România cui s-o fi referind? la România interlopilor? a profitorilor? a mafioților în costum? a săracilor? a indiferenților și incompetenților? a victimelor democrației balcanice? concluzia cititorului de sloganuri este, în cel mai bun caz, un râs trist…

 

Anunțuri