Cu câțiva ani în urmă, în timpul șederii de două luni în Statele Unite, am fost surprinsă să constat că, în spatele capitalismului feroce instituit acolo sub masca liberalismului, am regăsit destul de multe trăsături din comunism. Acestea vin, în primul rând, din propaganda disimulată la nivel intern și extern. Atât în mesajele mass-media cât și în toate manifestările lor culturale – inclusiv industria de filme cu care domină mapamondul – tabloul socio-cultural și economic zugrăvit este fals (cu vagi trăsături comune cu realitatea și masiv înfrumusețat) iar americanul de rând este la fel de inoculat cu virusii idealului „visului american” pe cât era de inoculat în anii ’80 românul de rând cu idealul „construirii omului nou” și al „socialismului multilateral dezvoltat”. Doar așa-zisul scop final al acestor religii sociale diferă, în rest mecanismele și depărtarea omului real de idealul instituit de orânduirea respectivă sunt aceleași. În al doilea rând, ceea ce frapează în Statele Unite, în afară de uniformitatea culturală, este uniformitatea consumului. Faptul că pe întreg teritoriul unei țări așa de mari majoritatea supermarketurilor sunt fie Walmart, fie Safeway (și toate la fel, în consecință – aceeași organizare, aceleași produse, aceeași abordare) este la fel de terifiant. Este imaginea a ce pot face monopolurile și oligarhiile la nivel planetar. Distrugerea micului comerț, a comerciantului independent, a produselor și serviciilor la scară mică dar originale, înseamnă comunizarea consumului. Americanul este obligat să consume numai ce „vor” Walmart și Safeway – asta însemnând că anumite mărci și firme vor fi distruse dacă nu sunt pe placul marilor giganți comerciali. Mai mult decât atât, mari giganți comerciali nu vor negocia desfaceri de produse decât de la companii alimentare mamut. Iar acestea din urmă, numai „bio” nu se vor numi…așa, și pe alte căi conjugate, s-a produs distrugerea potențialului alimentar al Statelor Unite. Locuitorii mănâncă acum mâncare „de plastic” cum o numesc românii, cu consecințe serioase la nivelul sănătății și stării lor generale.

Trecând la cazul românesc, un bun exemplu este ofensiva de marketing a Megaimage, în perioada 2012-2013. La început, în calitate de expert, am aplaudat strategia inteligentă de marketing, conceptul (importat din Franța) de mic magazin care acoperă toate nevoile imediate de consum ale bucureșteanului grăbit – dar și identificarea inteligentă a vadurilor comerciale și ocuparea lor integrală. Apoi, în calitate de consumator care făcea parte din publicul targetat (bucureșteanul ocupat care are nevoie să găsească un magazin cu de toate la colțul străzii), m-am bucurat de îndesirea magazinelor Megaimage. Însă, după o perioadă de euforie (în anotimpul rece, mai ales) am început să percep și dezavantajele.  Magazinul minune nu avea decât marca proprie, 365 (o marcă ieftină, dar proastă) și doar un produs-două pe lângă, ca să nu spună cineva că vinde doar marca proprie. O serie largă de produse oneste și bune ca preț nu își găsesc locul pe rafturile lor. În culise, sunt ușor de dedus târgurile care se încheie, distrugerea anumitor firme, uciderea din fașă a micilor inițiative din sfera alimentară (fie că țin de import, fie că țin de producția internă) – chiar dacă unele ar fi geniale – și pericolul monopolului pe piața bucureșteană.  Ce să mai spunem? Când vrem să vedem cum arată o piață comunizată și desfigurată de giganții comerciali, să dăm o fugă la Washington – sau la Miami….și să ne întoarcem prețuind și păstrând varietatea comercială din România.

Anunțuri