Conceptul de „learning economy” este construit pe ideea că mediul de azi aduce o perisare rapidă a cunoașterii și abilităților. O economie care învaţă este o economie în care învățarea continuă și abilitatea de a obţine noi competenţe este esenţială pentru succesul indivizilor şi pentru performanţa firmelor, regiunilor sau ţărilor. Indivizii şi companiile se confruntă din ce în ce mai mult cu probleme care pot fi rezolvate numai prin desprinderea de vechile informaţii, tipare de gândire și moduri de funcționare. Intensificarea competiţiei duce la o selecţie a organizaţiilor şi indivizilor care sunt capabili de învăţare rapidă, şi care astfel accelerează ritmul schimbării. Tranziţia către o economie care învaţă confruntă indivizii şi companiile cu noi cerinţe, de a promova flexibilitatea funcţională şi reţelele, precum și formarea de echipe performante și adaptabile, capacitatea de a funcționa în regim multitasking și organizarea din ce în ce mai bună a informației. „Învăţarea prin a face” (learning by doing) şi „învăţarea prin interacţiune” (learning by interacting)  sunt noile forme prin care competențele se șlefuiesc continuu, iar aceasta se petrece și în forme de educație alternative și non-formale.

Cu toate că unele sectoare din regiunile „avansate economic” (spus cu o oarecare ironie) din România (centre urbane importante) încep să corespundă la această descriere, celelalte sectoare și zone din România par desprinse dintr-un alt film. Economia care învață pare un deziderat imposibil de atins, câtă vreme economia în care ne aflăm, în ansamblul ei, nu se poate desprinde de nivelul bazal, de supraviețuire. O lipsă desăvârșită a strategiei sau discontinuitatea măsurilor, în anumite sectoare economice, a dus la risipa resurselor și capacităților existente, în special în domeniul industrial, și în final la lipsa unităților de producție. Există zone întregi, pe harta României, unde nu se produce nimic și unde oamenii nu se pot angaja nicăieri. În același timp, sărăcia pieței, birocrația și dările excesive descurajează inițiativa antreprenorială. Companiile multinaționale, mallurile, concernele și corporațiile întâlnesc un paradis prin care se pot dezvolta fără prea multe piedici, și să ducă înapoi profitul către marile puteri ale lumii – întărindu-se astfel polarizarea economică. Și nu, imperiul mondial modern nu este o glumă, există cu adevărat – iar România nu este într-o poziție de invidiat în acest imperiu. Pasivitatea și lipsa de viziune o vor duce în postura de victimă mioritică eternă, poziție în care spiritualitatea înflorește (de altfel). Analize socio-economice? Spațiu public care dezbate teme de o falsă actualitate? Candidați la președinție care promit unele și altele? Acestea sunt povești, câtă vreme adevărul rămâne la fel de nespus ca pe vremea comunismului, și viața românului de rând este înecată între facturi și rutina supraviețuirii, pentru care muncește mult prea mult (sau nu muncește, doar disperă…). Probabil, România va supraviețui doar datorită fondurilor structurale, celor care muncesc la munci (modeste și grele) în afară și poziției de aliat strategic pentru NATO. Însă o viață de servitute nu este de dorit, pe termen lung, pentru o țară…să ne dorim trezirea din visul acesta nu prea frumos.

Anunțuri